Ministrul de Finanțe anunță încasări record ale ANAF și în luna iulie: „Indiferent de critici, lucrurile încep să se miște după mulți ani”, a transmis Marcel Boloș.
Ministrul de Finanțe a scris pe o rețea de socializare că ANAF a depășit în luna iulie pragul de venituri de 50 de miliarde de lei:
„După ce anunţam recent că ANAF şi-a îndeplinit obligaţiile cu succes după primele 6 luni ale anului, în luna iulie a depăşit un prag istoric de venituri de 50 de miliarde lei. Gradul de colectare la şapte luni fiind în continuare peste 100%. În trecut, problema principală pusă pe tapet era că ANAF nu colectează suficient. O problemă foarte importantă, pentru că de activitatea ANAF depinde finanţarea serviciilor esenţiale (…). Critici vor fi orice am face, dar după foarte mulţi ani lucrurile încep să mişte”, a scris pe Facebook Marcel Boloş.
Digitalizarea începe să producă efecte, spune Boloș
Ministrul de Finanțe a adăugat că instrumentele de digitalizare încep să producă rezultate vizibile. Boloș îi mai îndeamnă pe români să vină cu propuneri de eficientizare în ceea ce privește activitatea ANAF:
„Aşadar, toţi cei care pot contribui la această temă sunt oricând bineveniţi alături de noi, scopul final fiind să îmbunătăţim activitatea de colectare şi combaterea evaziunii, cu impact minim asupra contribuabililor corecţi”, încheie Boloş.