1.4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiAmenzi usturătoare pe litoral în valoare de 443.600 de lei

Amenzi usturătoare pe litoral în valoare de 443.600 de lei

Inspectorii ANSVSA au mers pe litoral pentru mai multe controale. Acolo, aceștia au descoperit diverse nereguli, iar amenzile aplicate au ajuns la 443.600 de lei.

Inspectorii care activează în cadrul “Comandamentului Sezon Estival 2022”, în prima săptămână de activitate, au verificat 200 de unități de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul de pe litoral.

Cu prilejul acestor controale, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au oferit și consiliere operatorilor economici verificați.

 Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 443.600 de lei.

De asemenea, a fost confiscată și o cantitate de 149 de kg de produse alimentare improprii consumului uman (carne materie primă, produse finite), care au fost dirijate către unități de neutralizare.

S-au stabilit termene de remediere ale neconformităților constatate si termene de recontrol pentru verificarea corectării acestora.

Dintre principalele nereguli constatate, menționăm:

  • comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor;
  • ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării și valorificării, precum și comercializarea acestora neetichetate potrivit legislației în vigoare;
  • condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție;
  • depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;

Medicii veterinari din cadrul ”Comandamentului Sezon Estival 2022”desfășoară acțiuni de control oficial în toate stațiunile de pe litoralul Marii Negre, în echipe mixte, dar și în parteneriat cu alte instituții ale statului cu atribuții de control.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul Direcției din Constanța, pune la dispoziția celor interesați numărul de telefon al ”Comandamentului Sezon Estival 2022”: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obține informații referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranței alimentelor. Acest număr funcționează în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie. 

Unitățile aflate pe litoralul românesc sunt supravegheate și verificate de medicii veterinari oficiali din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2022.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

De Crăciun, „se poartă” ciocolata cu jumări, bomboana cu fetească neagră și pralina cu vin fiert

Ciocolatierii români își lansează colecțiile de dulciuri și cadouri pentru sărbătorile de iarnă,  la Sala Polivalentă din București Festivalul “Chocolate Saga“ deschide sezonul cadourilor...

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...

Ministerul Finanțelor a împrumutat alte 752 milioane lei prin titluri de stat

Ministerul Finanțelor a atras joi 752 milioane lei de la bănci prin două licitații cu titluri de stat, oferind dobânzi anuale de 6,34% și...
Ultima oră
Pe aceeași temă