6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentAmenzi de aproape 12,3 milioane de lei date de ANPC în acest...

Amenzi de aproape 12,3 milioane de lei date de ANPC în acest sezon estival

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi în valoare de aproape 12,3 milioane de lei pentru încălcările constatate pe litoralul românesc în acest sezon estival. De asemenea, ANPC a dispus suspendarea temporară a prestării de servicii pentru 220 de unități până la remedierea deficiențelor identificate.

„În sezonul estival 2023, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat activităţi de control în cadrul structurii speciale, dedicate supravegherii pieţei, în perioada de vacanţă de vară, la malul Mării Negre, Comandamentul Litoral – acţiune tradiţională, în cadrul activităţii instituţiei. În acest an, echipele de comisari ANPC au realizat 2.120 acţiuni de control, structurate astfel, pe domenii: produse alimentare – 260, produse nealimentare – 467, servicii alimentare (alimentaţie publică) – 523, servicii nealimentare (cazare, agrement, plajă) – 853. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 2.496 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 12.296.580 lei, 1.662 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de circa 1 milion lei, oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 220 unităţi”, se arată într-un comunicat al ANPC transmis luni Agerpres.

Cele mai frecvente abateri constatate de comisarii ANPC, în această perioadă, au fost comercializarea unor produse alimentare expirate, folosirea apei cu buletin de analiză care indica o cantitate mare E-coli, modificarea stării termice a produselor alimentare, utilizarea unor condiţii de depozitare neconforme, lipsa informării cu privire la alergeni şi ingrediente care pot cauza alergii sau intoleranţe, precum şi a valorilor nutriţionale, în lista meniu.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...
Ultima oră
Pe aceeași temă