Amendă uriașă pentru bradul din doze de vaccin! Mai ții minte bradul confecționat din doze goale de vaccin cu care se lăudau reprezentanții centrului de vaccinare din incinta Palatului Copiilor? Se pare că ideea lor nu a fost una chiar strălucită.
Garda Națională de Mediu a dat o amendă de 90.000 de lei centrului de vaccinare anti Covid de la Palatul Copiilor din București, acolo unde a fost ridicat un brad de Crăciun din doze goale de vaccin Pfizer și Moderna. Potrivit legii, angajații centrului nu au respectat regimul de transport al deșeurilor medicale.
Centrul de vaccinare anti-Covid de la Palatul Copiilor a fost amendat cu 90.000 de lei de către Garda Națională de Mediu pentru că angajații au construit un brad de Crăciun din doze goale de Pfizer. Mai mult, din doze de Johnson&Johnson ei au confecționat mai multe cutii de cadouri, dar și o căsuță cu tematică de sărbători. Bradul fusese ridicat în 200 de ore!
Angajații centrului de imunizare din incinta Palatului Copiilor din București au fost foarte mândri de ideea lor, așa că nu s-au putut abține să n-o facă publică pe Facebook. Din păcate pentru ei, fapta încalcă legea, iar unde-i lege, nu-i tocmeală. Motiv pentru care au fost amendați cu zeci de mii de lei. Când nu-i cap, vai de buzunare!
Amendă pentru bradul din doze de vaccin. Ce a declarat Garda de Mediu
Amenda pentru bradul din doze de vaccin a fost anunțată pe pagina de facebook a Gărzii de Mediu. Organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea bradului din recipiente de vaccin, precum și operatorul autorizat pentru transportul deșeurilor medicale, din același centru, au fost amendați cu 90.000 de lei, de către comisarii Gărzii Naționale de Mediu, transmite instituția într-un comunicat de presă.
Mai mult, compania de transport s-a ales și cu o notificare către Agenția pentru Protecția Mediului, în vederea suspendării activității, până la remedierea problemelor constatate, privind nerespectarea regimului de transport al deșeurilor medicale, în vederea eliminării.
Comisarul general al Gărzii de Mediu, Marioara Gâtej, a declarat că „am fost sesizați în privința existenței unor construcții din deșeuri medicale, în incinta centrului de vaccinare organizat în interiorul Palatului Copiilor, din sectorul 4 al Bucureștiului. Echipa de control a GNM a găsit și sancționat mai multe abateri legate de folosirea și transportul deșeurilor medicale de acolo. Cele trei sancțiuni contravenționale au totalizat 90.000 de lei. De asemenea, construcțiile respective au fost desființate și ne-am asigurat că recipientele utilizate din care fuseseră realizate, considerate deșeuri medicale nepericuloase, au fost transportate la un operator specializat, pentru a fi eliminate, așa cum prevede legea”.
Citiți România Liberă și pe GOOGLE NEWS