5.9 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăInternaționalAmber Heard își concediază echipa de PR, în timp ce Johnny Depp...

Amber Heard își concediază echipa de PR, în timp ce Johnny Depp cucerește mass-media

Actrița Amber Heard și-a concediat echipa de PR după imaginea proastă din timpul procesului cu Johnny Depp.

Heard s-a despărțit de Precision Strategy – condusă de Stephanie Cutter, un fost consilier al lui Barack Obama – în favoarea Shane Communications, din LA, cu câteva zile înainte ca ea să depună mărturie.

Potrivit rapoartelor, ea este iritată de mediatizarea procesului și de sprijinul acordat actorului din “Pirații din Caraibe” pe rețelele sociale.

 „Nu-i plac titlurile proaste”, ar fi spus o sursă pentru New York Post. O altă persoană a spus că Heard este „frustrată pentru că povestea ei nu este spusă cum trebuie”.

Depp, în vârstă de 58 de ani, o dă în judecată pe Heard, în vârstă de 36 de ani, pentru un articol de opinie pe care l-a scris în Washington Post în 2018, în care pretindea că a fost victimă a violenței domestice. Domnul Depp susține că a fost victima relației tulburi. În ultima săptămână, mărturia lui Depp, care a descris în detaliu momentul în care doamna Heard i-ar fi tăiat degetul cu o sticlă de vodcă, a întețit sprijinul pentru el de pe rețelele de socializare.

Pe aplicația de partajare video TikTok, peste 1,4 miliarde de oameni au vizionat videoclipuri cu hashtag-ul #johnnydeppisinnocent. Același hashtag pentru Heard are 600.000.

Aproape trei milioane de oameni au semnat o petiție pentru ca Heard să fie eliminată din viitorul film Aquaman 2.

Credibilitatea ei a căzut atunci când a fost acuzată că nu a donat casa de 3,5 milioane de dolari din divorțul lor către organizații de caritate, așa cum a susținut public că va face.

S-a spus că a donat 1,3 milioane de dolari, dintre care cea mai mare parte a fost dăruită de miliardarul Elon Musk, fostul ei iubit.  Uniunea Americană pentru Libertăți Civile a spus că a aflat că Heard suferă dificultăți financiare atunci când a întrebată despre donațiile caritabile.

Shane Communications a lucrat anterior împotriva lui Depp. Firma i-a reprezentat pe foștii săi manageri de afaceri, The Management Group, care s-a implicat într-o dispută legală cu actorul pentru o presupusă încălcare a contractului.

Foștii manageri care aveau grijă de afacerile lui Depp i-au spus actorului că trebuie să-și reducă obiceiul de a cheltui lunar de 2 milioane de dolari. Procesul nu a ajuns niciodată în judecată. Heard ar fi făcut apel împotriva difuzării publice a procesului, dar echipa lui Depp a câștigat cazul pentru ca acesta să fie transmis în direct. Aceasta a însemnat că fiecare acuzație de abuz a fost auzită de public.

Instanța a auzit o serie de acuzații groaznice, inclusiv afirmația lui Depp că Heard și-a făcut nevoile odată în patul lor. Instanța a văzut, de asemenea, fotografii cu degetul tăiat al lui Depp și filmări video cu cearta dintre cuplu.

Depp neagă acuzațiile lui Heard de abuz, în timp ce echipa ei juridică susține era beat și consuma droguri la acea vreme.

Avocații actorului spun că Heard l-a defăimat cu articolul din Washington Post, distrugându-i cariera și reputația și o dau în judecată pentru 50 de milioane de dolari.

Heard îl dă în judecată pentru 100 de milioane de dolari. 

Anterior, Depp a pierdut un proces similar împotriva The Sun din cauza unui articol care l-a numit „agresor de soții”.

Heard și Depp s-au cunoscut în 2011 pe platourile de la The Rum Diary și s-au căsătorit în 2016, înainte de a divorța în anul următor.

Credit Foto: Patrick Hamilton/AFP via Getty Images

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebookși Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Horoscop 17 decembrie 2024. Astrele sugerează un echilibru emoțional esențial

Horoscop 17 decembrie 2024. Astrele sugerează un echilibru emoțional esențial pentru a naviga provocările zilei. Horoscop 17 decembrie 2024 Iată ce te așteaptă pentru fiecare...

Kelemen Hunor: Anunțul candidaturii lui Nicușor Dan era unul așteptat

Anunţul primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, privind candidatura la alegerile prezidenţiale era unul aşteptat, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care consideră că...

Europol coordonează cea mai mare acțiune împotriva discursurilor de ură din online

Europol a sprijinit 18 agenții de aplicare a legii din Europa în organizarea Referral Action Day (RAD) 2024 dedicat combaterii discursurilor de ură și...
Ultima oră
Pe aceeași temă