Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, deși divorțați de trei ani, continuă să aibă conflicte legate de programul și timpul petrecut cu fetițele lor.
Alina Sorescu aduce noi acuzații la adresa lui Alexandru Ciucu
Recent, Alina Sorescu a adus noi detalii despre dificultățile întâmpinate în relația cu fostul soț, în special în ceea ce privește vizitele fetițelor la evenimentele sale.
Artista a declarat că Alexandru Ciucu le-ar fi interzis fetițelor să participe la evenimentele mamei lor, chiar și atunci când acestea își exprimau dorința de a o vedea pe scenă.
De asemenea, Alina Sorescu a menționat că Ciucu a cerut, printr-o ordonanță, ca domiciliul fetițelor să fie stabilit la el, dar solicitarea nu a fost aprobată.
Alina Sorescu a mai spus că, de multe ori, tatăl fetițelor a refuzat să le permită să participe la concerte sau evenimente speciale, cum ar fi cele de 1 iunie, în ciuda dorinței fetițelor de a fi prezente. Artista este acum curioasă dacă fetițele vor putea participa la concertul său din 13 octombrie de la Sala Palatului, subliniind că „totul este după calendar”.
Nu mi-aș fi dorit niciodată să ajung într-o astfel de situație și nu aș fi dorit să se întâmple sfârșitul așa. Discuțiile s-au prelungit din cauza faptului că nu ne înțelegem pe tema programului copiilor. Eu vreau un program normal, iar el vrea o săptămână la mine și una la el. Sunt doi ani și opt luni de când suntem în această situație. Sper să se termine cât mai repede pentru că nu duce la nimic. Îmi doresc să ne găsim liniștea cu toții. Eu nu am spus când am intentat procesul, din păcate eu l-am intentat. Lucrurile între noi nu mergeau de mai demult, nu a fost ceva care s-a întâmplat din senin. Eu mi-am dorit foarte mult ca lucrurile să meargă bine, dar nu poate lupta doar unul singur. Eu eram întâi și întâi mama fetelor. Ele au fost și mereu vor fi pe primul plan,
a declarat Alina Sorescu.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!