8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăAlimentele s-ar putea ieftini cu 10%, după scumpirea chiar și cu 60%

Alimentele s-ar putea ieftini cu 10%, după scumpirea chiar și cu 60%

Prețul la alimentele de bază ar putea scădea cu până la 10%, în urma unor discuții care vor avea loc între reprezentanții Coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, și cei ai marilor lanțuri de magazine. Dacă ar fi să luăm în calcul faptul că alimentele s-au scumpit cu 60%, cum este în cazul zahărului, o reducere voluntată de 10%, ar fi nesemnificativă.

„Am prezentat încă de joi care este poziţia PNL şi cu toţii susţinem ca cetăţenii români să poată să acceseze produsele de bază la preţuri cât mai accesibile. Am prezentat foarte clar că, în momentul de faţă, este nevoie de analiză şi de dialog cu toţi cei care îşi desfăşoară activitatea pe întreg lanţul, de la producători, la procesatori şi la retaileri. Noi am realizat în guvernarea trecută un obiectiv prin care am reuşit scăderea preţului la lapte, toată această chestiune derulându-se după mai multe întâlniri pe care le-am avut cu fermierii, procesatorii şi retailerii. Considerăm că, în momentul de faţă, o măsură care să ducă la o serie de blocaje în ceea ce priveşte inclusiv asigurarea produselor nu este bine venită, ştim foarte bine ce s-a întâmplat în alte ţări care au luat astfel de măsuri şi distorsionarea pieţei nu ne aduce niciun fel de beneficiu, ca atare este nevoie să continuăm să găsim soluţii şi să investim în industria alimentară”, a afirmat Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Ciucă a subliniat că este necesară procesarea în România a ceea ce se produce. „În România se produc legume, cereale. Suntem chiar în primele locuri ale cantităţilor obţinute pe suprafaţa de teren la hectar şi este păcat că nu am avut în vedere să realizăm această procesare în România. Nu cred că ne mai putem permite să trimitem materie primă şi să achiziţionăm din import ceea ce noi de altfel producem”, a explicat liderul PNL.

Membrii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) vor „un mecanism voluntar” de reducere a preţurilor la o serie de alimente de bază, și nu impunerea prin lege. Lanțurile alimentare spun că reducerea voluntară a prețurilor a funcționat în cazul laptelui.

„Insistăm pe ideea de voluntariat pentru aplicarea mecanismului de reducere a preţurilor şi nu prin emiterea unui act normativ, marile lanuri de magazine dovedind seriozitate în aplicarea schemei voluntare de diminuare a preţului la lapte, aspect certificat de Ministerului Agriculturii şi de Consiliul Concurenţei, care monitorizează în permanenţă aplicarea acestor reduceri”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, retailerii cer ca mecanismul voluntar să fie aplicat nu doar comercianţilor, ci pe întregul lanţ de produs.

AMRCR (Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România) grupează următoarele companii de retail alimentar şi nealimentar din România: Altex, Artima, Auchan, Brico Depot, Carrefour, Columbus, Cora, DM Drogerie Markt, Decathlon, Dedeman, Flanco, Hornbach, Ikea, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny, Pepco, Profi, Selgros şi este membră a Confederaţiei Patronale „Concordia” şi a organizaţiei „EuroCommerce”.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă