USR, PMP şi Forţa Dreptei au depus sâmbătă, la Biroul Electoral Central, protocolul de constituire a alianţei Dreapta Unită pentru participarea la alegerile din 9 iunie, potrivit agerpres.ro.
„În aceeaşi zi, reprezentanţii puterii PSD-PNL au comis deja un prim abuz: respingerea reprezentantului PMP în Biroul Electoral Central fără temei legal. Alianţa Dreapta Unită solicită ferm apărarea democraţiei din România şi a pluralismului politic pentru buna reprezentare a intereselor alegătorilor”, se arată într-un comunicat al USR, transmis AGERPRES.
Şi Forţa Dreptei a reclamat, printr-un comunicat de presă, „abuzul incredibil, comis împotriva partidelor politice de Opoziţie, referitor la participarea reprezentanţilor în Biroului Electoral Central”.
„USR, PMP şi Forţa Dreptei vor candida în comun atât la alegerile europarlamentare, cât şi cele locale din 9 iunie în ciuda încercărilor de blocaj din partea PSD şi PNL. Sloganul Alianţei Dreapta Unită pentru alegerile de pe 9 iunie este „Nu îi lăsa să-ţi fure viitorul. Alege România modernă!””, precizează Uniunea Salvaţi România, în comunicatul citat.
Alianța Dreapta Unită a atacat și în contencios administrativ OUG de comasare a alegerilor
Partidele componente ale alianței Dreapta Unită – USR, PMP, FD – au depus, joi, la instanța de contencios administrativ, acțiunea împotriva OUG de comasare a alegerilor europarlamentare și locale, invocând încălcarea Constituției României în mai multe puncte, potrivit stiripesurse.ro.
„Acest demers este necesar ca urmare a lipsei de reacție a Avocatului Poporului”, potrivit unui comunicat de presă.
Luni, Dreapta Unită a depus la Avocatul Poporului o sesizare de 32 de pagini, care conținea „toate argumentele juridice pentru care OUG poate fi contestată la CCR”.
„Potrivit legii, fiind vorba despre o Ordonanță de Urgență, doar Avocatul Poporului o poate contesta la CCR. Din moment ce până în acest moment de la Avocatul Poporului nu a venit niciun răspuns, nicio reacție, Dreapta Unită a recurs la următoarea cale de atac”, se arată în finalul comunicatului.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!