3.8 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSănătateAlexandru Rafila, înaintea „înghețării” angajărilor la stat: „Fiecare unitate medicală trebuie să...

Alexandru Rafila, înaintea „înghețării” angajărilor la stat: „Fiecare unitate medicală trebuie să scoată la concurs posturile libere”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că fiecare unitate medicală trebuie să scoată la concurs posturile libere, ca să nu trebuiască „să discutăm ulterior” că nu avem oameni pentru că au fost îngheţate angajările în sectorul public.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat ce se va întâmpla cu unităţile de primiri urgenţe, unde ar fi cel mai mare deficit de personal, în contextul în care Guvernul intenţionează să îngheţe angajările la stat.

„Nu ştiu dacă unităţile de primiri urgenţe au cel mai mare deficit de personal. Şi serviciile judeţene de ambulanţă au mare deficit de personal. Eu am rugat toate unităţile medicale şi spitalele să scoată la concurs posturile care sunt libere. Dacă nu le scoatem la concurs, atunci o să ajungem în situaţia în care o să ne plângem că au fost îngheţate. Fiecare unitate medicală trebuie să scoată la concurs posturile libere, ca să nu trebuiască să discutăm ulterior că nu avem oameni pentru că au fost îngheţate angajările în sectorul public”, a spus Rafila la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că spitalele ar trebui să se grăbească să scoată aceste posturi la concurs.

„Este un proces care se poate desfăşura oricând. Nu trebuie să discutăm de un moment economic dificil, cum este cel de faţă. Acest lucru trebuie făcut permanent. Politica de resurse umane în fiecare unitate sanitară nu o face Ministerul Sănătăţii, ci o face unitatea sanitară, care trebuie să scoată posturile la concurs. Are această posibilitate legală”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite

Consumul de suplimente alimentare, un obicei al românilor: 90% le folosesc constant

Peste 90% dintre români declară că utilizează suplimente alimentare în mod constant, a afirmat consilierul prezidențial Diana Păun, în cadrul celei de-a X-a ediții...

Capcana venitului mediu în România

Lipsa reformelor structurale durabile, dependența de finanțare externă și modelele economice bazate pe consum și îndatorare, duc la stagnare economică, la criză și recesiune Riscul...

Nuri Sahin, OUT de la Dortmund după eșecul din Champions League! Cine i-ar putea lua locul

Borussia Dortmund a pierdut marți seară, în deplasare, meciul cu Bologna, scor 2-1, în etapa a șaptea a fazei ligii din Champions League. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă