-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSănătateAlexandru Rafila: „Centrele pentru marii arşi vor fi gata în prima parte...

Alexandru Rafila: „Centrele pentru marii arşi vor fi gata în prima parte a anului 2025”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunțat că centrele pentru mari arşi sunt în construcţie şi vor fi gata în prima parte a anului 2025.

„Centrele pentru marii arşi sunt în construcţie, cel mai avansat e cel de la Timişoara. Sunt trei centre. Noi, când am venit la Ministerul Sănătăţii, în noiembrie 2021, am găsit toate aceste proiecte îngheţate şi, ca să spun aşa, pierdute, pentru că finanţarea se încheiase – era vorba de exerciţiul financiar 2014-2020 finanţat de Banca Mondială – şi atunci am reluat foarte rapid negocierile cu Banca Mondială, am reuşit să găsim acolo înţelegere, am semnat două dintre contracte. Lucrările se desfăşoară accelerat la Timişoara, unde deja de câteva luni se construieşte. A început să se construiască şi la spitalul Grigore Alexandrescu, unde va fi un centru de mari arşi pentru copii, şi încă unul la Târgu Mureş – vom semna contractul în cursul acestui an, iar finalizarea lor va fi în prima parte a anului 2025. Probabil că vor fi primele mari investiţii în sănătate care vor fi gata în prima jumătate a anului 2025, alături de alte multe investiţii care se fac, de mai mică anvergură, poate mai puţin vizibile, dar totuşi foarte importante. E vorba de o reţea de centre ambulatorii care vor fi gata, unele dintre ele, până la sfârşitul anului viitor”, a declarat Rafila.

El a punctat că faţă de acum opt ani, momentul tragediei de la Colectiv, „lucrurile s-au schimbat” şi în ceea ce priveşte pregătirea personalului medical, dar şi procedurile transfer al pacienţilor.

„Lucrurile s-au schimbat faţă de acum opt ani, cel puţin pentru oamenii cu bună-credinţă şi care văd cum sunt trataţi pacienţii arşi în Romania în momentul de faţă. Avem personal antrenat, e clar ca lucrurile s-au schimbat, inclusiv procedurile pentru transfer, pentru că, după incidentul de la Crevedia, în 24 ore toţi cei care nu puteau fi preluaţi de spitalele din ţară au fost transferaţi în străinătate”, a adăugat Rafila.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

Israel intensifică atacurile în Fâșia Gaza: bilanț tragic și evacuări de spitale

Atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza au ucis cel puțin 17 palestinieni, inclusiv opt persoane aflate într-o școală care adăpostea familii strămutate, conform...

Nouă români evacuați din Mayotte cu ajutorul forțelor franceze

MAE precizează că situația românilor s-a aflat în atenția Consulatului General al României la Paris, încă din momentul producerii ciclonului Ministerul Afacerilor Externe a anunțat...
Ultima oră
Pe aceeași temă