8.2 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăInternaționalAleksandar Vucic spune că întâlnirea de la Bruxelles pentru Kosovo a fost...

Aleksandar Vucic spune că întâlnirea de la Bruxelles pentru Kosovo a fost foarte dificilă

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat luni la Bruxelles, după o întâlnire cu şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, reprezentantul special al UE pentru Dialogul Belgrad-Priştina Miroslav Lajcak şi premierul Albin Kurti din Kosovo, că întâlnirea a fost dificilă, dar că crede că vor exista multe alte întâlniri în perioada următoare, informează Tanjug, conform agerpres.ro.

Preşedintele Vucic a comunicat că următoarea întâlnire va avea loc în Macedonia de Nord pe 18 martie, atunci când Josep Borrell se va afla într-o vizită în regiune.

„Până atunci, ar trebui să discutăm cu Lajcak chestiunile legate de implementare. Este important ca o declaraţie a UE… să menţioneze necesitatea implementării tuturor acordurilor anterioare. Am insistat asupra unei Comunităţi a Municipalităţilor Sârbe, aşa cum au făcut şi reprezentanţii europeni. Kurti nu a fost pregătit să accepte asta acum şi vom vedea dacă o va face în viitor”.

Vucic a spus că la Bruxelles întâlnirea pentru Kosovo a fost foarte dificilă, refuzând să recunoască independența provinciei

Întrebat dacă Serbia este pregătită să recunoască independenţa Kosovo, Aleksandar Vucic a răspuns că Serbia este un stat membru al ONU, în timp ce aşa-zisul Kosovo nu este.”Susţinem întotdeauna ordinea juridică internaţională, Carta ONU şi Constituţia Serbiei”, a adăugat Vucic.

Întrebat dacă o Comunitate a Municipalităţilor Sârbe face parte dintr-o foaie de parcurs pentru discuţiile cu Priştina, Vucic a spus că încă nu există o foaie de parcurs.”Nu avem. Trebuie să ne aşezăm şi să lucrăm la o foaie de parcurs. Am încetat să lucrăm la acest aspect imediat ce am început. Vorbim tot timpul despre implementare; să vedem cine ce vrea să implementeze şi cum”, a adăugat preşedintele sârb.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Horoscop 24 ianuarie 2025. Zi grea pentru Scorpioni

Horoscop 24 ianuarie 2025. Află ce ți-au rezervat astrele pentru această zi. Horoscop 24 ianuarie 2025 Berbec: Astăzi, energia ta neobosită s-ar putea simți ca...

Un nou incendiu afectează o zonă întinsă la nord de Los Angeles

Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles, ducând la ordine de evacuare într-o regiune deja lovită de incendii devastatoare, potrivit...

LinkedIn, acuzată de utilizatori Premium că le-a folosit mesajele private pentru antrenarea AI

LinkedIn, platforma de social media orientată spre mediul de afaceri și deținută de Microsoft, a fost dată în judecată de un grup de utilizatori...
Ultima oră
Pe aceeași temă