-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalAdministrația Biden îi va sfătui pe toți americanii să facă un nou...

Administrația Biden îi va sfătui pe toți americanii să facă un nou booster anti-COVID-19

Administraţia Biden intenţionează să îi îndemne pe toţi americanii să se vaccineze cu un nou booster anti-COVID-19 în această toamnă pentru a preveni apariţia unui nou val de infectări, a declarat duminică un oficial de la Casa Albă, relatează Reuters.

Acelaşi oficial american a spus că, deşi Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a raportat o creştere a numărului de infectări şi a numărului de spitalizări cauzate de noul coronavirus, nivelurile lor generale rămân scăzute, potrivit economica.net.

Joi, compania Moderna a anunţat că, potrivit unor date iniţiale, vaccinul său actualizat împotriva COVID-19 este eficient împotriva subvariantelor virale „Eris” şi „Fornax”.

Moderna şi alţi producători de vaccinuri anti-COVID-19, precum Novavax şi Pfizer-BioNTech, au creat versiuni ale vaccinurilor lor pentru a ţinti subvarianta XBB.1.5.

În aşteptarea autorizaţiilor emise de agenţiile de reglementare medicală din Statele Unite şi din Europa, aceste companii farmaceutice se aşteaptă ca versiunile actualizate ale vaccinurilor lor să devină disponibile în săptămânile următoare pentru a fi utilizate în cadrul sezonului de vaccinare de toamnă.

„Îi vom încuraja pe toţi americanii să se vaccineze cu aceste doze booster pe lângă vaccinurile antigripale şi cele anti-RSV” (serul dezvoltat împotriva virusului respirator sinciţial), a declarat acelaşi oficial de la Casa Albă.

Administraţia Biden intenţionează să îi îndemne pe toţi americanii să se vaccineze cu un nou booster anti-COVID-19 în această toamnă

Pastila anti Covid de la Pfizer reduce riscul de spitalizare și deces cu 89%, a anunțat, vineri, laboratorul farmaceutic american. Medicamentul, Paxlovid, este un antiviral care vine în completarea vaccinurilor deja existente pe piață.

Pfizer a anunţat vineri că pastila sa împotriva covid-19 – ”Paxlovid” – are o eficienţă de 89% în prevenirea riscului spitalizării sau morţii, potrivit unor prime rezultate ale unor studii clinice, relatează AFP. Întreprinderea a anunţat că vrea să furnizeze aceste rezultate ”imediat ce este posibil” Agenţiei americane a medicamentului (FDA), în vederea cererii unei autorizaţii.

Acesta este al doilea tratament de acest tip care prezintă rezultate pozitive, după un comprimat Merck, autorizat joi în Regatul Unit, prima ţară care l-a autorizat.

Primele rezultate ale Pfizer au la bază studii clinice efectuate pe un eșantion de peste 1.200 de adulţi bolnavi de Covid şi care prezintă un riscul să dezvolte o formă gravă a bolii.

La câteva zile după apariţia simptomelor, unora li s-a administrat pastila Pfizer, iar altora un placebo.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă