1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiAccident spectaculos pe b-dul Gh. Magheru, din București

Accident spectaculos pe b-dul Gh. Magheru, din București

Accident spectaculos pe bulevardul Gheorghe Magheru, din centrul Capitalei. Un automobil marca BMW, condus de un șofer despre care polițiștii spun că se afla în stare de ebrietate, a derapat și s-a lovit de un stâlp.

Întreaga scenă cu accidentul a fost postată pe pagina de Facebook a Sindicatului polițiștilor, Europol. Potrivit sursei citate, Mașina era condusă cu viteză foarte mare de un șofer băut, care era urmărit de către un echipaj de poliție.

În timpul urmăririi, după ce a trecut de Piața Romană, șoferul a pierdut controlul volanului, a derapat și s-a izbit de un stâlp aflat pe marginea bulevardului, pe celalalt sens de mers.

„O nouă zi obișnuită pe străzile din București. Traficul rutier a fost mai lejer, ca de duminică, cu excepția unor stâlpi care au „stânjenit” ușor un șofer aflat într-o stare „accentuat” euforică”, au scris cei de la Europol pe rețeaua de socializare.

Urmărirea suspectului a început în Piața Victoriei, după ce șoferul a refuzat să oprească la semnalele agenților de poliție.

„În jurul orei 09:00, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în intersecția Bd. Aviatorilor/Piața Victoriei au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe Bd. Aviatorilor.

Conducătorul autovehiculului nu s-a conformat semnalului efectuat și și-a continuat deplasarea către Piața Romană, încercând să se sustragă”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Urmărirea s-a terminat pe Bulevardul Magheru, acolo unde șoferul băut a pierdut controlul mașinii”, se arată într-un comunicat al Brigăzii de Poliție Rutieră.

„În acest context, polițiștii au procedat la urmărirea conducătorului autovehiculului, care la intersecția Bd. Gheorghe Magheru/Str. George Enescu a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de pe trotuarul situat pe sensul opus de mers.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l in aerul expirat.

Totodată, acesta a fost testat și cu aparatul DRUGTEST, rezultatul fiind pozitiv pt consum de o substanță”, se mai spune în comunicat.

Emanuel Neacsu
Emanuel Neacsu
Am scris pentru prima dată în presă la Ziarul Cotidianul, în 1996. Am fost șef pe secția politic la Gardianul. Am venit la România Liberă în 2007 și am lucrat un an la ediția online. Mi-am continuat cariera ca redactor Digi 24 (5 ani) și am revenit la România Liberă ca editor pe secția politic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă