6 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiAccident cu șase răniți în județul Sibiu

Accident cu șase răniți în județul Sibiu

„În zona Sălişte, un motociclist care circula pe breteaua de acces dinspre A1 a pătruns în intersecţia cu DN 1 fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar pe drumul naţional spre Alba. Pe motocicletă se aflau doi ocupanţi, doi bărbaţi, iar în autoturism se aflau cinci persoane”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.

ISU Sibiu informează că din cele şapte persoane implicate, şase au fost transportate la spital: „Patru dintre persoanele implicate, mai precis două femei cu câte un copil fiecare, prezintă escoriaţii şi sunt transportate la spital de către o ambulanţă a ISU Sibiu destinată pentru transport victime multiple. De asemenea, o femeie de 45 de ani şi un bărbat de 50 de ani cu politraumatisme şi fracturi au primit primele îngrijiri medicale şi sunt transportaţi de ambulanţele SMURD la spital”.

Cele mai citite

Administrația Trump și suveraniștii europeni

Dacă primul mandat al lui Trump a fost caracterizat mai degrabă de o tendință izolaționistă, în special în ceea ce privește relația cu UE,...

Kurzii din Siria s-au înțeles cu noua putere de la Damasc pentru a menține unitatea țării

Liderul forțelor kurde siriene care au stabilit o administrație autonomă în nord-estul țării a declarat miercuri pentru AFP că a convenit cu noua putere...

Eșarfele și cultura: cum sunt purtate eșarfele în diferite colțuri ale lumii

Eșarfele sunt mult mai mult decât simple accesorii vestimentare; ele reprezintă simboluri culturale, tradiții și identități naționale în diverse colțuri ale lumii. De-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă