Laszlo Solyom, fost președinte maghiar, s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani.
„El a murit după o lungă boală”, a declarat secretarul său personal pentru agenţia maghiară de ştiri MTI, conform Agerpres.
Laszlo Solyom s-a născut pe 3 ianuarie 1942 în orașul Pecs din sudul Ungariei. A deținut funcția de președinte al Ungariei între anii 2005 și 2010, fiind primul președinte al Curții Constituționale din țară între 1990 și 1998.
Pe parcursul președinției sale, Curtea Supremă maghiară a luat decizii importante în privința abolirii pedepsei cu moartea, avortului și despăgubirilor acordate victimelor regimului comunist, printre alte chestiuni de interes național.
„Fostul preşedinte al Ungariei, un mare profesor de Drept, a murit. Dumnezeu să-l odihnească pe Laszlo Solyom!”, a scris Orban.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!