-1.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiA fost găsită!

A fost găsită!

Nicoleta a fost găsită într-o poieniţă, lângă comuna Bisoca. Minora nu prezintă urme de violenţă pe corp”, anunţă IGPR.

 Ea a fost observată de echipajul unui elicopter care participa la căutări într-o poieniţă aflată la o distanţă de aproximativ 3-4 kilometri de locul unde a fost văzută ultima oară. Elicopterul a aterizat, a preluat-o pe fetiţă şi a predat-o în siguranţă familiei.

Nicoleta Ploscaru de 8 ani şi 10 luni a dispărut de acasă, din satul Recea, comuna Bisoca, vineri după amiază, când le a spus rudelor că merge la bunicul său care cosea într o zonă de fâneaţă, la 500 de metri de casă, însă pentru a ajunge la bărbat fetiţa trebuia să tranziteze o zonă de pădure.

Copila nu a mai ajuns la bunicul său, aşa cum ar fi declarat, astfel că vineri la orele serii, părinţii au anunţat Poliţia în legătură cu dispariţia copilei.

Toată noaptea, fetiţa a fost căutată cu zeci de oameni, dar fără succes.

Sâmbătă dimineaţă, echipajele de căutare au fost suplimentate. Astfel, copila de 8 ani şi 10 luni a fost căutată de peste 100 de poliţişti, 30 de jandarmi, localnici, de părinţii şi rude. De asemenea, s-a solicitat prezenţa unui elicopter care să survoleze zona. În plus, la Buzău sunt aşteptaţi gruparea mobilă de la IJJ Ploieşti , dar şi câini de urmă, alţii decât cei deja folosiţi, care vor fi aduşi din Vrancea.

Cele mai citite

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...
Ultima oră
Pe aceeași temă