7.2 C
București
sâmbătă, 25 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internăA fost desemnat constructorul care va finaliza lucrările pe tronsonul 1 al...

A fost desemnat constructorul care va finaliza lucrările pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, luni, că a fost desemnat câștigătorul contractului pentru finalizarea lucrărilor pe primul tronsonul al Drumului Expres Craiova- Pitești, în lungime de 17,7 km.

Asocierea declarată câştigătoare este Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi AS (lider) – Strade Bauunternehmung SRL – Visio Construction Works SRL.

Potrivit ministrului, asocierea de constructori români şi turci va avea la dispoziţie 439,29 milioane de lei (fără TVA) şi 18 luni pentru a finaliza lucrările, după semnarea contractului.

Finanţarea lucrărilor între Craiova şi Robăneşti este asigurată din fonduri europene nerambursabile, iar procedurile pentru semnarea contractului vor putea fi demarate peste 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestaţii.

„Contractul precedent a fost reziliat la sfârşitul anului trecut, după ce constructorul italian (Tirenna Scavi – n. r.) nu a mai fost capabil să continue lucrările”, a precizat Grindeanu. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Propunere de modificare a Constituției SUA: Trump ar putea candida pentru un al treilea mandat de președinte

Un membru republican al Camerei Reprezentanților a lansat joi o rezoluție care propune modificarea Constituției SUA, permițându-i fostului președinte Donald Trump — precum și...

Criptomonedele își pierd avântul după prima mișcare a lui Trump

Președintele Donald Trump a făcut primele mutări în politica economică legată de criptomonede, dar piețele crypto și-au pierdut avântul după euforia inițială, scrie Reuters. Criptomonedele...

Atac cu drone asupra Moscovei: Activitatea pe trei aeroporturi a fost suspendată

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a raportat joi seară un atac cu drone asupra capitalei ruse, determinând suspendarea operațiunilor pe trei aeroporturi majore: Domodedovo, Jukovski...
Ultima oră
Pe aceeași temă