-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din Ucraina31 de copii s-au reîntors la familiile lor din Ucraina de la...

31 de copii s-au reîntors la familiile lor din Ucraina de la condiții groaznice din Rusia

31 de copii s-au reîntors la familiile lor din Ucraina în ultimele zile, în cadrul unei complexe operaţiuni, au declarat sâmbătă reprezentanţii unui grup umanitar, iar victimele susţin că au avut condiții groaznice în Rusia, potrivit Reuters.

Ucrainenii estimează că aproximativ 19.000 de copii au fost duşi în Rusia de la începutul războiului şi susţin că este vorba despre deportări şi răpiri. Ruşii resping acuzaţile şi spun că mutarea copiilor a fost făcută pentru a le asigura securitatea.

„Acum, cea de-a cincea misiune de salvare se apropie de finalizare. A fost specială în ceea ce priveşte numărul de copii pe care am reuşit să îi readucem înapoi şi, de asemenea, ca urmare a complexităţii sale”, a declarat Mykola Kuleba, fondatorul organizaţiei umanitare „Salvaţi Ucraina”.

Grupul a ajutat rudele ucrainene ale copiilor cu materiale, transport şi informaţii. Kuleba a mai spus că toţi copiii care s-au întors în Ucraina prin intermediul Salvaţi Ucraina au povestit că nimeni din Rusia nu a încercat să le găsească părinţii, potrivit Ziarul Financiar.

31 de copii au ajuns la familiile lor din Ucraina după ce au stat în condiții groaznice în Rusia, trăind cu șobolani și gândaci

„Au fost copii care şi-au schimbat locul de cinci ori în cinci luni, unii copii spun că au trăit cu şobolani şi gândaci”, a relatat Kuleba.

Trei copii care au revenit în Ucraina în urmă cu o lună au făcut acuzaţii grave. Ei au povestit în timpul unei conferinţe de presă ce au păţit în Rusia.

„Am fost trataţi ca nişte animale. Am fost închişi într-o clădire separată”, a declarat Vitaly, un copil din regiunea Herson a cărui vârstă nu a fost precizată. El a adăugat că ruşii i-au spus că părinţii lor nu îi mai doreau.

Ministerul rus de Externe nu a comentat acuzaţiile.

Luna trecută, Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al comisarului rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova. Cei doi sunt acuzaţi de răpirea copiilor din Ucraina.

Rusia a respins acuzaţiile, afirmând că nu recunoaşte jurisdicţia CPI şi calificând mandatul drept nul şi neavenit.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă