16 C
București
luni, 21 octombrie 2024
AcasăSocialEveniment10.000 de persoane din 4 localități au ieșit în stradă pentru a...

10.000 de persoane din 4 localități au ieșit în stradă pentru a trage un semnal de alarmă asupra violenței sexuale

Duminică, 20 octombrie 2024, a avut loc a zecea ediție a Marșului Împreună pentru Siguranța Femeilor, organizat de Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (Rețeaua V.I.F.) în 4 localități: București, Timișoara, Baia Mare și Iași.

10.000 de persoane din 4 localități au ieșit în stradă pentru a trage un semnal de alarmă asupra violenței sexuale

Peste 10.000 de persoane au ieșit în stradă pentru a trage un semnal de alarmă asupra violenței de gen. Tema marșului din acest an a fost violența sexuală, un subiect delicat și adesea tabu, care afectează în principal fetele și femeile și pentru care politicile publice actuale din România sunt aproape inexistente, se arată în comunicatul de presă.

Violența sexuală este una dintre cele mai întâlnite forme de violență de gen care, de cele mai multe ori, rămâne ascunsă. Doar victimele știu exact în ce fel viața lor se schimbă, ce coșmar trăiesc și cu ce eforturi reușesc să aibă viața pe care și-o doresc.

„Ieșim în stradă pentru că ne dorim o societate în care egalitatea de gen și respectul pentru drepturile femeilor să reprezinte valori fundamentale care se văd în acțiuni. Cel puțin 1 din 3 femei din România cunosc o femeie care a întreținut relații sexuale fără consimțământ”, transmite centrul FILIA.

La marș au fost strigate mesaje precum: ”Hărțuirea sexuală, nici la muncă, nici la școală”, ”Indiferența hrănește violența”, ”Nu mă simt flatată, să fiu agresată” și “Solidaritate, să ne unim toate”, “Violența nu are culoare!”

Organizatorii au cerut:

  • Incriminarea căsătoriei forțate ca infracțiune distinctă, recunoașterea acesteia ca formă specifică de violență sexuală și armonizarea legislației naționale cu toate prevederile Directivei 1385/2024 privind violența împotriva femeilor și a violenței domestice.
  • Asigurarea unui cadru legislativ transparent și clar pentru sesizarea, cercetarea și sancționarea hărțuirii sexuale din sistemul de educație, proporțional cu gravitatea faptei.
  • Politici publice eficiente care să conțină cel puțin: monitorizarea implementării legislației existente, sancționarea instituțiilor care nu respectă legislația, finanțarea sistemului național de suport pentru victimele violenței sexuale, modificarea legislației pentru încurajarea raportării cazurilor.

*Marșul va avea loc pe 27 octombrie și la Cluj Napoca.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Cum să alegi echipamentul tunel potrivit pentru spălătoria auto self-service?

Alegerea echipamentului potrivit pentru spălătoria auto self-service reprezintă o succesiune de decizii pe care este important să le iei în cunoștință de cauză,...

AEK Atena și PAOK Salonic au remizat 1-1 în derby-ul din Grecia! Răzvan Lucescu a avut o criză de nervi

AEK Atena și PAOK Salonic au încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a 8-a din campionatul grec, într-o confruntare marcată de tensiuni pe...

Un zâmbet sănătos, o viață mai bună: Prevenția în sănătatea dentară

Un zâmbet frumos este cartea noastră de vizită, dar și un indicator al sănătății noastre generale. Dinții sănătoși nu sunt doar o chestiune estetică,...
Ultima oră
Pe aceeași temă