Victor Pițurcă a fost pus sub control judiciar și la ieșirea de la DNA a spus că nu are nicio legătură cu afacerea cu măști neconforme.
„O să aflaţi curând despre ce e vorba. Eu nu am nicio treabă cu această afacere„, a spus Pițurcă.
Directorul general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA, după expirarea ordonanţei de reţinere de 24 de ore.
În acest moment, procurorii îi audiază pe fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă, cercetat, de asemenea, sub control judiciar, şi pe fiul acestuia, Alexandru Piţurcă.
Victor Piţurcă şi Gabriel Ţuţu sunt acuzaţi de DNA de săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, respectiv abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, într-un dosar legat de achiziţii în timpul pandemiei de COVID-19.
Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.