7.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăViceprimarul de la Iași a fost audiat ca martor la DIICOT

Viceprimarul de la Iași a fost audiat ca martor la DIICOT

„Am fost citat ca martor într-un dosar în legătură cu o persoană din municipiul Iaşi. Mi-au fost puse mai multe întrebări despre schimbul de terenuri care trebuia să aibă loc între Primăria Municipiului Iaşi şi terenul domnului respectiv din strada I. C. Brătianu”, a declarat viceprimarul Gabriel Harabagiu la ieşirea din sediul DIICOT Iaşi.

Audierea a avut loc luni după-amiază.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

O mașină de jucărie cu explozibil a fost depistată pe aeroportul din Chișinău

O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat şeful Inspectoratului General...

O mașină de jucărie cu explozibil a fost depistată pe aeroportul din Chișinău

O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat şeful Inspectoratului General...

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....
Ultima oră
Pe aceeași temă