Agresiunea s-a produs sâmbătă, atunci când angajatul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva se afla într-o acțiune de monitorizare a unei lucrări și a descoperit într-o parcelă învecinată o persoană care tăiase ilegal trei arbori, cu un volum de 1,3 metri cubi.
„Acesta a urmărit atelajul încărcat cu lemne, iar când a ajuns în satul Verbicioara, pădurarul a fost înconjurat de mai multe persoane recalcitrante, iar persoana suspectată de tăieri ilegale l-a lovit cu un obiect contondent în zona capului. Pădurarului Cristian P. i s-au acordat îngrijiri medicale, având un traumatism la nivelul capului. În prezent, starea sa este stabilă.”, a transmis ROMSILVA printr-un cominicat.
Agresorul a fost identificat de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Plenița, lemnul tăiat ilegal a fost confiscat, iar cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești.
Agresiunea fizică face parte dintr-un lung șir de 171 agresiuni asupra personalului silvic care asigură paza pădurilor administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri aflate în proprietatea publică a statului român, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel național, și asigură servicii silvice pentru circa un milion de hectare păduri aflate în alte forme de proprietate.