1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUn bărbat a fost reținut în Ialomița după ce a lovit un...

Un bărbat a fost reținut în Ialomița după ce a lovit un jandarm și o polițistă

Bărbatul a fost depistat în trafic în data de 6 noiembrie de un echipaj de Poliție care acționa pe raza orașului Țăndărei conducând o mașină fără a deține permis valabil pentru nicio categorie.

În timpul verificărilor efectuate în bazele de date, conducătorul auto a demarat în trombă încercând să fugă de la fața locului, lovind cu partea dreaptă a autoturismului o polițistă ce se afla în filtrul rutier.

„Bărbatul a fost urmărit și interceptat în scurt timp pe raza orașului Țăndărei, iar în momentul în care a fost extras din autoturism, a lovit cu pumnii și picioarele un jandarm care acorda sprijin efectivelor de poliție. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea cu aparatul Drager, însă bărbatul a refuzat atât etilotestul în aerul expirat cât și prelevarea de probe biologice de sânge.”, a anunțat luni Inspectoratul Județean de Poliție Ialomița.

Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă iar pe 7 noiembrie a fost dispusă măsura arestării de către Judecătoria Fetești pentru o perioadă de 30 de zile, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice” și „ultraj”.

Atât polițista lovită cu mașina cât și jandarmul lovit cu pumnii și cu picioarele nu au suferit răni care să impună îngrijiri medicale ori internarea în spital.

Cele mai citite

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

Programul de guvernare: 10 măsuri esențiale pentru sprijinirea firmelor

Guvernul propune un program de modernizare economică sustenabilă pentru România, axat pe sprijinirea firmelor, reducerea birocrației și accelerarea digitalizării. Potrivit unei analize Termene.ro, obiectivul...

Creștere moderată a creditării private în noiembrie: Împrumuturile în lei și valută, avansuri diferite

Conform datelor BNR publicate vineri, creditarea privată din România a atins în noiembrie 2024 un sold total de 418 miliarde lei, reprezentând o creștere...
Ultima oră
Pe aceeași temă