-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPeste 43.000 hectare de pădure retrocedate ilegal ar putea fi readuse în...

Peste 43.000 hectare de pădure retrocedate ilegal ar putea fi readuse în patrimoniul statului

Peste 43.000 hectare de pădure retrocedate ilegal ar putea fi readuse în patrimoniul statului, printr-o decizie a magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

„Înalta Curte de Casație de Justiție va judeca luni, 2 noiembrie, cererea de revizuire promovată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, anunță, duminică, un comunicat transmis de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

Cererea de revizuire este analizată de magistrații ICCJ în condițiile în care „anul trecut, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, care a preluat dosarul de la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov, a retras în mod abuziv apelul declarat împotriva sentinței penale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat doar apelul inculpaților, pe care l-a și admis, iar în același timp a respins apelul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov”, explică Romsilva.

Suprafața aflată în litigiu reprezintă 43.227 hectare de fond forestier și era administrată de Direcția Silvică Bacău, fiind formată din trupurile de pădure Comănești, Palanca, Brătulești, Agăș, Ciobănuș și Dărmănești. Ea a fost retrocedată de Tribunalul Covasna în aprilie 2012, deși trei instanțe anterioare au stabilit că nu se poate reconstitui dreptul de proprietate pentru Elie Vlad Sturdza și Paltin Sturdza, aceștia fiind rude de gradul al V-lea cu defunctul Nicolae Ghica – moștenirea în linie colaterală fiind posibilă până la gradul IV de rudenie inclusiv.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

S-a depășit pragul de un milion de voturi la secțiile de votare

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 10, votaseră 1.277.000 de alegători,...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă