Ancheta a pornit din România în anul 2004 și imediat s-a cerut interzicerea adopțiilor internaționale de către UE.
Roelie Post a prezentat descoperirile din acest amplu dosar, însoțite de mărturiile oamenilor. Părinții copiilor adoptați erau mințiți de autorități despre soarta reală a acestora. Formalitățile de adopție în străinătate erau făcute pe ascuns, copiii fiind declarați orfani.
Adoptatorii erau și reprezentanți ai firmelor de lobby și tratau copiii români ca deja luați, deși procesele lor de adopție nu erau legalizate prin decizii finale. Sume cu multe zero-uri erau cheltuite de firmele de lobby pentru a-și face campanii media.
Mărturii din dosar – prezentăm cazul Marineta Ciofu:
În nord-estul României, Marineta Ciofu constată cu stupoare că și-a pierdut copilul; hârtiile arată că fata ei a fost declarată orfană și scoasă pentru adopție de către o familie din America.
„Am fost foarte norocoși, în 2000 am primit permisiunea de a o adopta pe Laura, toate problemele legale erau rezolvate, ea era declarată orfană“, spune mama adoptivă din America.
„Unde se găsește familia asta care mi-a luat copilul? Cum poate cineva să-mi ia copilul fără semnătura mea?”, se întreabă mama naturală a fetiței. În același timp, mama adoptivă din America recunoaște că, de fapt, fata nu era orfană. „Toată lumea îmi spunea ce fetiță frumoasă am, ce norocoasă sunt, însă deodată mi-am dat seama că trebuie să fiu atentă, cineva îmi poate lua acest copil“.
Marineta Ciofu, mama naturală, a încercat în zadar să-și aducă fata acasă, deși era căsătorită și avea încă 3 copii naturali; de fiecare dată când mergea la autorități să-și ceară fata i se spuneau diverse minciuni, ultima dată că fusese trimisă la o școală. Întrebată de jurnaliști cât de des se gândește la fata ei, aceasta a răspuns: „Până voi muri!“.
Răspunsul autorităților, ca în sute de alte cazuri identice, a fost că mama naturală nu a avut bani sau că nu s-ar fi prezentat la instanță când s-a luat hotărârea.
„Deci au vândut-o?… Dar familia aceea din America nu știe că e un copil, nu e un câine, cum să-l iei așa?“, spune Marineta Ciofu.
Roelie Post este convinsă că nu poți da spre adopție un copil pe motivul că nu sunt bani. Sărăcia nu este o boală, iar scuza că le este mai bine copiilor acolo unde sunt bani nu este o justificare. În România, statul acordă beneficii mamelor, pe lângă alocația pentru copii, deci sunt rezolvări pentru lipsa banilor.
America, țara cu cele mai multe adopții din lume
Anual, în America intră 6 milioane de copii adoptați, România fiind fruntașă.
New York este orașul lobby-ului adopțiilor internaționale. Evenimentele organizate de lobby-iștii americani reunesc politicieni, profesori de la Harvard, agențiile de adopții, mamele adoptatoare. Reprezentanți ai Departamentului de Stat american discută împreună cu agențiile de adopție din America, dezbat necontenit moratoriul care fusese impus de UE Guvernului de la București pentru stoparea adopțiilor internaționale, făcând referire la „România, cea mai mare țară pentru adopțiile internaționale“.
Elisabeth Bartholet, profesor la Harvard, acuză și amenință că „forțele care se opun adopțiilor internaționale“ au o putere de influență politică foarte mare și reușesc să se impună dacă nu se iau contramăsuri de către Departamentul de Stat. Printre lobby-iști se numără și Linda Robak, adoptatoarea fetiței Marinetei Ciofu.
Afirmațiile uluitoare ale Lindei Robak: „Când am auzit că 2.000 de adopții nu se vor mai finaliza, m-am speriat și am considerat ca și cum ar fi fost răpiți acei copii! M-am enervat foarte tare și am considerat că trebuie să fac ceva pentru ei. Eu reprezint și părinții adoptatori din Spania, Italia, Germania, Belgia, Elveția, Irlanda, Marea Britanie, toată Europa și Israel, toți vor să-și aducă copii acasă!“.
Firmele de lobby și reprezentanții lor, în frunte cu Linda Robak, merg într-atât de departe încât să afirme că sunt zeci de mii de copiii orfani care mor din lipsă de hrană și din cauza mizeriei. Nu trebuie să fii Roelie Post ca să înțelegi că, de fapt, România nu este Africa și că nu au fost război și calamități și, iată, acei copii au rămas orfani și lipsiți de hrană. Statisticile arată clar că un procent extrem de mic din casele de copii, în jur de 3%, sunt cu adevărat orfani; realitatea în România este că acei copii cresc cu ajutor social și au familii.
Dosarul arată cum s-a construit, imediat după ᾽89, o campanie media bine pusă la punct și răspândită în toată lumea. În Franța, campaniile mediatice merg și mai departe, adoptând imagini foarte dramatice.
Continuarea în numărul următor
