2.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăOptsprezece cetăţeni din Afganistan depistaţi ascunşi în automarfare la Nădlac

Optsprezece cetăţeni din Afganistan depistaţi ascunşi în automarfare la Nădlac

În data de 18.02.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de doi cetăţeni bulgari. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, ţevi metalice şi obiecte sanitare pentru societăţi din Cehia.

Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi ascunși nouă cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

Alţi nouă tineri afgani, solicitanţi de azil în România, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră de la P.T.F.Nădlac, ascunşi în două automarfare conduse de doi şoferi turci.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun

Cele mai citite

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...

Opoziția conservatoare din Germania îl acuză pe Olaf Scholz de sprijinirea „propagandei” Moscovei

Cancelarul Olaf Scholz este criticat de opoziţia conservatoare din Germania, care l-a acuzat sâmbătă că a contribuit la "propaganda" Moscovei prin apelul său telefonic...

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...
Ultima oră
Pe aceeași temă