2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMinistrul Justiției, Stelian Ion, pregătește un șef cu puteri depline la DIICOT

Ministrul Justiției, Stelian Ion, pregătește un șef cu puteri depline la DIICOT

Noul ministru al Justiției, Stelian Ion (USR PLUS) atrage atenția că situația de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care este condusă de un procuror șef interimar, trebuie să fie rezolvată prin numirea unui procuror – șef cu puteri depline.

„Acolo este o situaţie de interimat. Interimatul în sine nu aduce prea multe lucruri bune, pentru că el creează acea senzaţie a unui provizorat, nu se ştie cum stau lucrurile. Trebuie făcută o numire de mandat plină acolo”, a explicat ministrul Justiției, Stelian Ion, într-o emisiune la postul B1 Tv.

Amintim că, chiar de la data de 23 decembrie 2020, după ce primise aviz favorabil în Comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru a deveni ministru al Justiției, Stelian Ion atrăgea atenția asupra situației de la DIICOT.

„Va fi o prioritate numirea procurorului şef DIICOT. După discuţia pe care o voi purta cu actualul procuror şef interimar, vom stabili acest calendar, dar în orice caz nu putem lungi foarte mult această durată de interimat”, declara Stelian Ion.

Conform site-ului DIICOT, în acest moment la conducerea Direcției se află Oana Daniela Pâțu, care are funcția de „procuror șef adjunct Direcție”.

Potrivit legii, magistrații care ocupă funcțiile de procuror general al României, procuror șef al DNA și procuror șef al DIICOT sunt numiți de președintele României, la propunerea ministrului Justiției.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...

Aplicația ChatGPT pentru Windows, disponibilă acum și pentru utilizatorii versiunii gratuite

Noua aplicație promite o soluție rapidă și accesibilă pentru utilizatorii Windows, facilitând integrarea ChatGPT în activitățile zilnice Aplicația ChatGPT pentru Windows, lansată, inițial, exclusiv pentru...

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...
Ultima oră
Pe aceeași temă