3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăKovesi: „Sunt sigură că vor urma atacuri, dar sunt pregătită”

Kovesi: „Sunt sigură că vor urma atacuri, dar sunt pregătită”

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, va avea ca atribuții investigarea și angajarea răspunderii urmăririi în justiție pentru fraude din fondurile Uniunii Europene. Procurorul-șef a anunțat într-un intreviu la Euronews, citat de Mediafax, că instituţia pe care o conduce va fi una care va schimba fundamental modul în care au fost cercetate până acum aceste fraude financiare şi infracţiunile de criminalitate organizată.

„Vom cerceta anumite infracţiuni comise în legătură cu state membre, cu cetăţenii săi sau pe teritoriul statelor membre. În plus, vom coopera cu autorităţile statelor şi vom aplica instrumentele de cooperare judiciară disponibile în prezent.”, a anunțat Laura Codruța Kovesi.

Investigațiile privind fraudarea fondurilor europene puse la dispoziția statelor membre vor avea ca efect intensificarea atacurilor la adresa Parchetului European, este convinsă Kovesi, dar procurorii care vor instrumenta dosarele sunt pregătiți.

„Mă aştept să văd atacuri împotriva instituţiilor şi procurorilor noştri, dar cred că experienţa mea anterioară a fost o pregătire bună pentru ceea ce va urma. Sunt sigură că vom forma o echipă foarte bună împreună cu toţi procurorii europeni, nu voi fi singură în această luptă. Sunt sigură că vor urma atacuri, dar sunt pregătită şi sunt convinsă că şi colegii mei vor fi gata”, a adăugat procurorul-șef european.

Cele mai citite

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Christopher Wray, directorul FBI, va demisiona înainte de învestirea lui Trump din 20 ianuarie

Christopher Wray, directorul poliţiei federale americane (FBI), pe care Donald Trump doreşte să-l înlocuiască cu un loial, a anunţat miercuri că va demisiona în...
Ultima oră
Pe aceeași temă