Aceasta, în condițiile în care secretarul de stat în MAI, fost șef al Poliției Române, Bogdan Despescu, este acuzat de plagiat.
Până la publicarea noului Ordin al ministrului Educației, orice persoană fizică sau juridică putea solicita Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) să verifice o lucrare științifică pentru elemente de plagiat.
Consiliul avea apoi datoria de a obține teza și de a stabili o comisie care să o analizeze.
Acum, acest lucru nu mai este posibil, dacă persoana care sesizează CNATDCU nu vine și cu dovezi (pagini din teza acuzată de plagiat și din lucrările din care s-a furat).
După cum recunoștea, cu câteva luni în urmă chiar ministrul Monica Anisie, sunt multe teze de doctorat ce nu sunt făcute publice.
În situația în care multe instituții de învățământ superior nu pun anumite teze de doctorat la dispoziție, nici când acest lucru le este solicitat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) sau de CNATDCU, șansele ca lucrarea să fie obținută și fotocopiată de către o persoană fizică sunt semnificativ mai mici.
Unde este teza secretarului de stat?
Ordinul de ministru ce a schimbat modul de organizare și funcționare a CNATDCU a fost publicat chiar în perioada în care Comisia de Etică a Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” a stabilit că teza de doctorat a secretarului de stat Bogdan Despescu reprezintă un plagiat.
“România liberă” a sesizat CNATDCU, solicitând stabilirea unei comisii care să analizeze teza lui Despescu.
Inițial, după ceva timp, ni s-a spus că se așteaptă Ordinul Ministrului Educației.
Acum, după ce a mai trecut o perioadă de timp, ni s-a transmis că s-a schimbat procedura și că este nevoie de mai multe documente.
“Conform art. 3 din Capitolul II (n.r. – din Metodologia din 17 august 2020): Înregistrarea sesizării „Sesizarea cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, denumită în continuare sesizare, trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: a) să conţină date de identificare a persoanei fizice sau juridice care formulează sesizarea; (…) b) să conţină date de identificare a tezei de doctorat pentru care se face sesizarea: autor, titlul tezei, instituţia care a eliberat diploma de doctor în baza respectivei teze de doctorat, incluse într-un document denumit Date_identificare_teza; c) să prezinte, anexat, copii ale documentelor consultate în baza cărora persoana fizică sau juridică formulează sesizarea, cu indicarea surselor de documentare şi a datelor de identificare ale acestora (de exemplu: biblioteci, reviste, cărţi publicate etc.), incluse într-un document/fişier/arhivă electronică denumit „Anexe”; d) să conţină o motivare argumentată a sesizării, cu exemple concrete privind nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională ori cu privire la existenţa plagiatului în cadrul tezei de doctorat în cauză, inclusă într-un document denumit Motivaţie”, se menționează în răspunsul oficial CNATDCU pentru RL.