3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEXCLUSIV. Boloș și-a luat fier de călcat și umbrele din banii ministerului

EXCLUSIV. Boloș și-a luat fier de călcat și umbrele din banii ministerului

Întrebări esențiale

Ce achiziții realizează Ministerul Fondurilor Europene?

Ministerul Fondurilor Europene a achiziționat, prin atribuire directă, un fier de călcat vertical și două umbrele negre.

Obiectele au fost achiziționate din fonduri publice, de la un cunoscut magazin online.

Ce scop au aceste produse?

Produsele achiziționate de Ministerul Fondurilor Europene, cu bani de la bugetul de stat, vor fi folosite de Marcel Boloș, în delegațiile pe care acesta le va efectua.

Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene și al Finanțelor Publice, susține că acestea nu sunt primele “achiziții haioase” realizate în mandatul lui Marcel Boloș.

Guvernul a anunțat că nu există fonduri pentru achiziționarea de măști de protecție sanitară care să fie oferite tuturor elevilor și cadrelor didactice.

Există însă fonduri pentru alte investiții ce nu par indispensabile în perioadă de pandemie, dar pe care guvernanții par să le considere priorități.

De exemplu, Ministerul Fondurilor Europene a achiziționat prin atribuire directă, cu bani de la buget un fier de călcat vertical, de aproximativ 360 de lei, și două umbrele negre, de aproximativ 180 de lei fiecare.

Investițiile au fost trecute în bugetul pentru protocol al instituției.

Obiectele, achiziționate de la un cunoscut magazin online, cum arată informațiile obținute de reporterii “România liberă”, ar urma să fie folosite de ministrul Marcel Boloș, în delegațiile sale.

Reporterii “România liberă” au încercat să-l contacteze telefonic pe ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, pentru a comenta acest subiect, dar nu li s-a răspuns.

 

Teodorovici: Achiziții haioase

Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene și al Finanțelor, a declarat, pentru “România liberă” că fierul de călcat vertical și cele două umbrele nu reprezintă singurele “achiziții haioase” realizate în mandatul lui Marcel Boloș.

“În mandatele mele la Ministerul Fondurilor Europene și la Ministerul Finanțelor Publice nu au existat astfel de achiziții și se poate verifica acest lucru. Nu înțeleg de ce domnul ministru Boloș face astfel de achiziții. Nu este însă prima dată. Am auzit și eu, de la colegii mei, de tot felul de achiziții haioase, de acest gen, realizate în mandatul domnului ministru Boloș. Acestea sunt obiecte pentru folosul domnului ministru, nu reprezintă o necesitate a ministerului. Nu există buget de protocol, aceștia sunt bani publici”, ne-a declarat Eugen Teodorovici.

Fostul ministru apreciază că numărul personalului din Ministerul Fondurilor Europene este, în acest moment, mult prea mare, iar eficiența activității acestei instituții nu se poate observa în piață.

Salariul net al ministrului Fondurilor Europene, conform datelor publice ale MFE, este de aproximativ 12.000 de lei.

Un secretar de stat în MFE are un salariu de aproximativ 9.000 de lei, în timp ce un consilier al ministrului câștigă circa 11.000 de lei pe lună.

 

Personal mult, rezultate puține

Fostul ministru Eugen Teodorovici susține că nici achiziționarea de automobile ce nu sunt fabricate în România, de către Ministerul Fondurilor Europene, nu este justificată.

“Domnul ministru Boloș nu vrea să achiziționeze nici automobile produse în România. Ministerul Fondurilor Europene achiziționează automobile mai scumpe, cred că marca Toyota. Nu înțeleg de ce. Domnul ministru are oricum o organigramă extrem de încărcată în minister, iar în piață nu se văd fondurile europene”, ne-a explicat Eugen Teodorovici.

Acesta susține că nu este normal ca un demnitar să-și achiziționeze produse pentru uzul său, din bani publici.

“Repet, eu nu am realizat astfel de achiziții (not. red. – referitor la fierul de călcat și la cele două umbrele), când am fost ministru. Am considerat că nu este normal, ca demnitar, să achiziționezi obicte pentru folosul tău, din bani publici”, ne-a mai spus Teodorovici.

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan-Marcel Boloș, a efectuat recent o deplasare la Deva, în contextul campaniei electorale pentru alegerile locale, arătându-și susținerea, alături de vicepremierul Raluca Turcan, pentru candidatul PNL.

“Aşadar, aveţi din nou o provocare la nivelul dezvoltării viitoare pentru ca aceşti bani să ajungă în îmbunătăţirea standardelor de locuit ale oamenilor şi să puteţi face din municipiul Deva, un municipiu modern, un municipiu al viitorului”, a precizat Ioan-Marcel Boloş, la Deva.

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan-Marcel Boloş, a afirmat că municipiul Deva poate pune bazele unei dezvoltări urbane fără precedent, având un portofoliu de terenuri cum rar se poate întâlni în ţară.

„Aici, la Deva, am discutat cu domnul primar (Florin Nicolae Oancea – n.r.) despre această oportunitate pe care o aveţi, de a construi Noua Devă sau Deva Nouă. Sunt puţine acele localităţi care au asemenea portofolii de terenuri pentru dezvoltare. Pe de o parte, discutăm de un teren de 460 de hectare spre zona Cristur, iar pe de altă parte, mai aveţi un alt teren spre zona Mureş, de 211 hectare, ceea ce vă oferă posibilitatea să accesaţi fondurile pe care Guvernul României le are la dispoziţie pentru următoarea perioadă de programare şi să puneţi bazele unei dezvoltări urbane fără precedent. pe care municipiul Deva să le implementeze”, a declarat Boloș, în deplasarea pentru campania electorală.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU