Pe lângă cei doi polițiști reținuți, procurorii DNA au dispus cercetarea penală și măsura controlului judiciar pentru alți doi polițiști de la Serviciul Poliției Rutiere Iași, tot pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită.
„În perioada 22 iunie 2019 – 07 martie 2020, în calitate de polițist la Biroul Rutier Iași, inculpatul Barabaș Nicolae Robert, în baza unei înțelegeri tacite ce exista la nivelul Poliției Rutiere Iași și a conducerii unui restaurant, ar fi pretins și primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare de 2.650 lei, pentru a-i proteja pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata și sancționa contravențiile comise de aceștia sau eventualele contravenții pe care aceștia le-ar săvârși sau/și pentru a aplica sancțiuni contravenționale mai blânde.”, se arată în rechizitoriul întocmit de DNA.
În perioada august – octombrie 2019, inculpatul Crenganiș Felix Nelu, agent de poliție la Serviciul permise și înmatriculări Iași, ar fi pretins și primit, prin intermediari de la directorul aceluiași restaurant, produse alimentare și sume de bani în schimbul cărora ar fi dispus confecționarea și ar fi eliberat, fără respectarea procedurilor legale, a unor plăcuțe de înmatriculare pentru autoturisme deținute de restaurant, dar și pentru a elibera pe viitor, plăcuțe în condiții similare.
„Inculpatul Crenganiș Felix Nelu ar fi pretins și primit de la o persoană, în două situații, suma de 350 de euro și bunuri în valoare totală de aproximativ 1.500 lei, promițându-i că va interveni pe lângă examinatori din cadrul Serviciul permise și înmatriculări Iași, astfel încât persoana să promoveze proba practică examenelor de obținere a permisului auto categoria C și ulterior examenele pentru categoria E.”, transmite DNA.
Procurorii anti-corupție susțin că, la rândul său, directorul restaurantului, în baza unei înțelegeri tacite existente la nivelul Poliției Rutiere Iași și a conducerii restaurantului, ar fi oferit și remis cu titlu gratuit, personal și prin intermediari, în perioada 22 iunie 2019 – 09 iulie 2020, produse alimentare de catering în valoare de aproximativ 4.600 lei mai multor polițiști rutieri din cadrul Poliției Rutiere Iași și unor funcționari din cadrul serviciului permise și înmatriculări vehicule Iași, în scopul protejării conducătorilor auto ai restaurantului la constatarea unor contravenții rutiere comise de aceștia, precum și în scopul favorizării unor persoane din cercul său relațional la obținerea plăcuțelor de înmatriculare.