Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Documente esențiale în dosarul Borza, rătăcite la Curtea de Apel. A treia amânare la Înalta Curte

Aflat la al treilea termen la Înalta Curte de Casație și Justiție, dosarul 3438/2/2017 în care avocatul-deputat Remus Borza are calitatea de intimat, fiind reclamat pentru o posibilă implicare în infracțiuni de spălare de bani și luare de mită, a fost amânat.

Mihai Ciorcan 0 comentarii

14.03.2018 - 10:12

Un alt dosar cerut de instanța supremă de la Curtea de Apel București este de negăsit.

Întrucât documentele aflate, teoretic, în arhiva Curții de Apel ar conține date despre relațiile financiare derulate de omul de afaceri Dan Fischer și de companiile offshore ale acestuia cu BCR, dar și detalii despre anumite înțelegeri ale avocatului Remus Borza cu BCR, judecătorii Înaltei Curți nu au putut lua ieri nicio decizie.

Se așteaptă ca la noul termen de pe 24 aprilie colegii de la Curtea de Apel să binevoiască a trimite dosarul.

În dosarul 3438/2/2017, judecătorii Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie să decidă dacă trimit spre cercetare procurorilor DIICOT sau DNA faptele ce au fost săvârșite în dosarul privind insolvența societății INR Management Real Estate SRL, firmă care a fost deținută de Dan Fischer și care a dezvoltat în Brașov proiectul imobiliar Silver Mountain. Lichidator al acestei afaceri a fost avocatul Remus Borza prin firma Euro Insol SPRL. Borza este suspectat că ar fi făcut o înțelegere cu BCR – principalul creditor, căruia i-a vândut toate activele valoroase ale INR Management Real Estate SRL. Toate aceste active erau însă deja puse sub gaj tot la BCR. Pentru că ar fi grăbit procesul de lichidare, încasând în schimb un comision de 1,8 milioane euro, Remus Borza a fost reclamat inițial procurorilor DIICOT și DNA că ar fi încheiat cu BCR unele înțelegeri ilegale.

Procurorii au renunțat, inițial, la cercetări

Deși procurorii au dispus, inițial, clasarea cercetărilor, la nivelul Curții de Apel București, judecătoarea Camelia Bogdan a dispus reluarea anchetei penale.

Conform unor surse, s-a avut în vedere modul în care Dan Fischer (între timp, decedat) și-a plimbat banii prin mai multe firme offshore, dar și faptul că BCR și-a modificat, în timp, statutul său de bancă finanțatoare a proiectului Silver Mountain.

De asemenea, a trezit suspiciuni și modul în care Remus Borza a realizat o nouă evaluare a activelor ce au fost imediat vândute, tot către BCR. Borza nu s-ar fi încadrat în condițiile inițiale de a primi un comision de succes de 1,8 milioane euro, ci doar de 1,2 milioane, însă BCR i-ar fi plătit suma integrală. Cei 600.000 de euro luați în plus de Borza ar fi fost, de fapt, o mită achitată de BCR.

Așa cum am precizat, toate aceste documente ar exista la Curtea de Apel București, dar această instituție nu reușește, din noiembrie 2014, să le trimită Înaltei Curți de Casație și Justiție. Opiniile sunt împărțite: fie dosarul nu mai există fizic, fie a fost, între timp, ridicat de DNA.  

Comentarii

loading...