2.6 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCirc maxim: lupta cu coronavirus-ul, faza pe județ

Circ maxim: lupta cu coronavirus-ul, faza pe județ

La nivelul statului român a fost adoptată o metodologie de luptă anti-coronavirus, extrem de clară, care în cele mai multe zone din țară nu se respectă, pentru că lipsește logistica necesară, o parte din personalul implicat este slab pregătit și, pe deasupra, mai apar și diferențe de evaluare și abordare între așa-zișii specialiști.

 

 

Studentă luată cu ambulanța, universitate închisă o săptămână. Suspecta de coronavirus nu e suspectă de coronavirus

Ca să înțelegeți exact situația, o să mă refer la cazul unei studente de la universitatea de stat din Târgu Jiu, care a fost luată cu ambulanța, de la cursuri, în data de 24 februarie a.c.

Cu două zile în urmă se întorsese din Italia. Surse din universitate ne-au relatat că studenta călătorise într-o localitate aflată la 50 de km de zona Lombardia, acolo unde se află principalul focar de coronavirus din Italia.

Întreg personalul universității și toți studenții au fost evacuați imediat din acel sediu, iar conducerea unității de învățământ a dispus întreruperea cursurilor pentru o săptămână, în toate spațiile.

 

În ce situații ești suspect de coronavirus

”Metodologia de supraveghere a infectiei umane cu noul coronavirus (2019-nCoV)”, elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică din România, definește clar în ce situații un pacient e suspect de coronavirus, și ce trebuie făcut exact, atât în raport cu bolnavul cât și cu persoanele cu care a intrat în contact. Sunt două condiții: ”să debuteze brusc tuse, durere în gât, scurtarea respirației (creșterea frecvenței respiratorii), care necesită sau nu spitalizare” și ca în ultimele 14 zile să fi avut contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de infectie cu coronavirus, să fi călătorit într-o zonă cu presupusă transmitere de coronavirus sau să fi lucrat într-o unitate sanitară care a tratat pacienți infectați cu coronavirus.

Dacă pacientul nu e evaluat corect, nu doar că nu beneficiază de tratament medical adecvat, dar se ratează o latură esențială pentru stoparea propagării virusului: supravegherea epidemiologică a persoanelor cu care pacientul a intrat în contact.

Revenind la cazul studentei din Târgu Jiu, după internarea ei la secția de boli infecțioase a spitalului de stat din Târgu Jiu, ar fi trebuit, pe baza criteriilor de mai sus, ca personalul medical să decidă imediat dacă este sau nu suspectă de coronavirus. În funcție de acest lucru, urma, sau nu, să-i fie aplicată o întreagă procedură, prevăzută de Metodologie.

Cristinel Rujan, prefectul județului Gorj

 

Medicii împrumută combinezoane de la ISU. Circulară neoficială: ”țineți pacienții pe loc!” 

Din păcate, medicii au bâjbâit, și-au dat seama că n-au nici măcar echipament pentru propria lor protecție, și au fost nevoiți să împrumute niște combinezoane de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, după care au intrat în polemică cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, pe tema dacă pacienta este sau nu suspectă de coronavirus. Atenție: Metodologia nu implică în niciun  fel DSP-ul în a stabili dacă un pacient este sau nu suspect de coronavirus, sau în relaționarea cu spitalele în care trebuie trimiși urgent suspecții de coronavirus. Și totuși, ai noștri ca brazii combat, steril și plini de ifose, la căpătâiul bolnavilor.

Sunt indicii că în mai multe județe DSP-urile s-au imixtionat în evaluarea suspecților de coronavirus,  existând suspiciuni că de la nivel guvernamental s-a recomandat, prin DSP-uri, ca pacienții să fie ținuți pe loc. Prin Metodologie, s-a stabilit ca suspecții de coronavirus să fie trimiși imediat către cinci spitale din țară, care, în realitate, nu sunt pregătite să facă față la un aflux mare de solicitări.

 

DSP Gorj, comunicat de presă mincinos

Revenind în Gorj, la câteva ore după ce fusese evacuată universitatea, DSP-ul a remis un comunicat de presă mincinos și inept. În primul rând, se precizează că studenta n-a călătorit în zone cu risc, din Italia, deși, repet, cu două zile în urmă se afla la 50 de km de zona Lombardia, în care s-au înregistrat peste 170 de cazuri de coronavirus și 6 decese. Apoi, ”specialiștii” DSP s-au limitat la a reda definitia suspectului de coronavirus, din Metodologia amintită, fără să spună dacă studenta este sau nu suspectă de coronavirus. Ca și cum populația ar avea nevoie acum să i se recite definiția suspectului de coronavirus, în comunicate care lasă lucrurile în dungă, amplificând îngrijorările și incertitudinea.

 

Haos total, în spitalul de stat din Târgu Jiu

Dinspre spitalul de stat din Târgu Jiu n-a venit niciun fel de comunicat de presă!  În această unitate sanitară este haos total, fostul manager, Gigel Capotă, și-a dat demisia în noiembrie 2019, după care a spus public ă a fost forțat să – și depună mandatul, de către conducerea PSD Gorj. Mai mult, i-a amenințat public pe șefii PSD Gorj că-i va denunța penal, pentru imixtiuni în achizițiile publice și în angajările de la spital. Desigur că și la Târgu Jiu are atribuții o unitate DNA, dar numai teoretic. Este vorba de Serviciul Teritorial Craiova al DNA, care e sublim, dar lipsește cu desăvârșire.

Cert este că după trei luni și jumătate, de la demisia lui Capotă, nu s-a reușit nici măcar demararea organizării concursului pentru desemnarea unui nou manager. Comisia de sănătate a Consiliului Județean este condusă de liberalul Marcel Iacobescu, dar, la Gorj, între PSD și PNL este o frăție de nezdruncinat. Aleșii n-au nicio problemă că e haos în spital, că nu există manager, că e vorba de sănătate, că ne bate coronavirusul în poartă, șamd.

Pe tot parcursul zilei, la presa locală au ajuns informații conform cărora mai multe persoane s-ar fi prezentat la aceeași secție de boli infecțioase, cu suspiciuni de infectare cu coronavirus.
Autoritățile au negat, firește.

 

Șefa Secției de Boli Infecțioase, în conflict cu DSP-ul

Mai mult, s-a vehiculat că Dr. Manea Luminița, șefa secției de boli infecțioase a solicitat trimiterea studentei la Institutul ”Matei Balș”, din București, dar s-au opus reprezentanții DSP, în condițiile în care decizia catalogării unui pacient ca suspect de coronavirus și, implicit, de trimitere imediată cu ambulanța la unul din cele cinci spitale stabilite în Metodologie nu implică în niciun fel DSP-ul.

Potrivit Metodologiei, medicii din unitățile sanitare de categoria spitalului de la Târgu Jiu, ”izoleaza imediat cazul suspect, ii aplica masca pe nas si gura si il trimit imediat, cu ambulanta, la cel mai apropiat spital de boli infectioase desemnat de comisia Ministerului Sanatatii sa primeasca si sa acorde ingrijiri pacientilor cu supiciune / infectie probabila / confirmata cu 2019-nCoV (INBI „Prof.Dr.Matei Bals”, Spitalul Clinic de Boli infectioase si Tropicale „Victor Babes” Bucuresti, Spitalul Clinic de Boli infectioase Cluj, Spitalul Clinic de Boli infectioase Constanta, Spitalul Clinic de Boli infectioase Iasi, Spitalul Clinic de Boli infectioase si Pneumoftiziologie Timisoara)”.

 

DSP Gorj: juriști, ingineri și economiști, cu dare de mână, la angajare

Dar, la Târgu Jiu, nici vorbă de așa ceva. Deși, pe Metodologie, erau îndeplinite criteriile ca studenta să fie declarată suspectă de infectare cu coronavirus, medicii n-au făcut acest lucru, pentru că, ați ghicit, s-a opus DSP-ul, care, formal, n-avea drept de veto. Din contră, după ce spitalul comunică DSP-ului existența unui pacient suspect de coronavirus, DSP-ul trebuia să demareze, imediat, o altă activitate esențială pentru stoparea propagării virusului: investigația epidemiologică, la nivelul persoanelor cu care bolnavul a intrat în contact. Și-aici ajungem la o altă problemă: DSP-ul n-are cu cine să facă o astfel de investigație epidemiologică. De pildă, la Serviciul Control în Sănătate Publică activează 3 juriști, 2 ingineri și un economist. De-ăștia a găsit PSD-ul, cu dare de mână, să-și plătească angajările. Chiar și șefa DSP-ului, Carmen Ivanov, este economist, la bază. Pesedistă pur-sânge, tocmai a fost numită director executiv de … guvernul PNL.

 

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj

 

 

Ce caută șefii unui județ într-o Secție de Boli Infecțioase? Imagine!

Așadar, studenta a rămas pe loc, în spitalul de stat din Târgu Jiu.
Dar, dacă tot s-a aflat public c-a fost evacuat sediul universității, și că există o studentă cu suspiciunea de infectare cu coronavirus, autoritățile au zis că este – nu-i așa? – un motiv să iasă-n față, și să facă ceva selfie-uri la căpătâiul bolnavei.

Din capul locului, nu trebuie să fii medic ca să te-ntrebi așa: ce caută șefii unui județ într-o Secție de Boli Infecțioase, din moment ce ei, șefii, nu prezintă nicio afecțiune? Păi n-au ce căuta, firește, pentru că pot deveni purtători a tot felul de viruși, pe care-i dau, ulteior, mai departe, având în vedere cu câtă lume intră în contact un președinte de Consiliu Județean sau un prefect.

Pentru președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, și prefectul Cristinel Rujan, existența în spitalul din Târgu Jiu a unei studente internate cu suspiciunea de infectare cu coronavirus este nimic altceva decât un moment festiv. Așadar, Cosmin Popescu care este, întâmplător, și condamnat penal, s-a apucat să dea declarații pe la televiziunile locale, insitând să se afle că se află împreună cu prefectul și cu managerul interimar al spitalului chiar în Secția de boli Infecțioase. La festivitate, cum ar veni. Să afle lumea că ei sunt preocupați, și chiar îngrijorați. În acea secție de boli infecțioase în care medicii n-au de nici unele , și sunt nevoiți să împrumute combinezoane de la ISU, pentru propria lor protecție. Și totuși, președintele Consiliului Județean și prefectul sunt preocupați.

 

De fapt, nu e nicio luptă cu coronavirus-ul. Ne batem singuri. Declarații halucinante

Dacă citești Metodologia de luptă anti-coronavirus și asculți declarația președintelui Consiliului Județean, înțelegi că nu e, de fapt, nicio luptă. Cosmin Popescu vorbește ca și cum i-ar fi luat chiar el temperatura pacientei, deși e inutil, căci printre simptome nu se pomenește febra. La câteva ore de la internare, nu știe dacă e sau nu suspectă de coronavirus, deci n-a fost depășită nici prima etapă din Metodologie, și anume clasificarea pacientei, dar anunță că a doua zi i se vor preleva probe și vor fi trimise, pe vreun porumbel voiajor, ceva, la Institutul Matei Balș.

Cosmin Popescu declară așa, pentru TELE 3: ”Sunt aicea, la secția de Boli Infecțioase, împreună cu prefectul județului, cu domnul manager Vienescu și cu doamna doctor Manea. Am verificat starea pacientei, este stabilă, 36 cu 2, are o anumită stare de răceală, dar s-a hotărât ca dimineață la prima oră analizele să fie recoltate, să plece către Victor Babeș, să vadă dacă este sau nu, Doamne Ferește, acest virus, coronavirus.”

Dar, atenție: Metodologia spune că pacientul e trimis imediat cu ambulanța la unul din cele cinci spitale agreate, și că acolo i se prelevează analizele. Și totuși, de la Târgu Jiu se trimit probele, nu pacienții, iar președintele Consiliului Jduețean recunoaște asta, senin. În paralel, nu e nicio anchetă epidemiologică, fiindcă DSP-ul s-a opus ca pacienta să fie declarată suspectă de coronavirus, deși DSP-ul n-are drept de veto, pentru așa ceva.

Totuși, Cosmin Popescu recunoaște public că, încălcându-se Metodologia, comunicarea cu spitalele în care trebuia să ajungă pacienta a fost realizată de DSP, și nu de medicii care o supraveghează:

”Doamna dr. Panduru a vorbit la Institutul Matei Balș, s-a descris în amănunțime starea pacientei, având în vedere că nu existau toate simptomele de coronavirus s-a luat decizia să se transmită analizele în regim de urgență, dimineață, pentru a analiza de către Institutul Matei Balș. Nu există o stare febrilă, 36 cu 2, există o stare de strănut, curge nasul și o anumită tuse dar nu sunt parametrii pe care Institutul Matei Balș să-i accepte pentru a fi făcut transferul.”

Din capul locului, e ciudat cum dr. Panduru Larisa, de la DSP, ajunge să vorbească cu specialiști de la Institutul Matei Balș despre o pacientă care nu e în supravegherea sa. Din simptomele descrise de Cosmin Popescu, cumulat cu faptul că studenta a călătorit lângă focarul de coronavirus din Lombardia, rezultă că se impunea trimiterea imediată a pacientei la un spital agreat. Dar președintele Consiliului Județean conchide că, totuși, studenta n-are toate simptomele!  Reiau ceea ce scrie în Metodologie: ”să debuteze brusc tuse, durere în gât, scurtarea respirației (creșterea frecvenței respiratorii), care necesită sau nu spitalizare”. Nici vorbă de febră. Dar, totuși, dacă n-are febră, nu e suspectă. Și chiar dacă nu e suspectă, îi facem, totuși, o concesie, și-i trimitem probele la București, cu porumbeii voiajori.

Înainte să – și pună problema oportunității prezenței lor în secția de Boli Infecțioase, autoritățile ar fi trebuit să citească Metodologia, și să constate un lucru extrem de grav: că ea nu se aplică la nivelul județului Gorj. Asta trebuia să facă președintele Consiliului Județean, nu să se laude că știe temperatura pacientei, și că se află, în foame de imagine, la cules de viruși și bacterii, chiar în secția de Boli Infecțioase.

 

Narcis DAJU 

 

 
 
Cele mai citite

Avertisment dur de la Departamentul de stat al SUA: Parteneriatul Strategic cu România este în pericol

Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri noaptea, un avertisment dur în legătură cu alegerile din România. SUA sunt îngrijorate că alegerile ar...

Consilier securitate națională Casa Albă: SUA are muniție insuficientă în cazul unui conflict cu China

Consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a avertizat miercuri că Statele Unite ar putea rămâne rapid fără muniţie în cazul...

Israel: Liderul opoziției îngrijorat de restrângerea libertății presei

Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, şi-a exprimat miercuri temerile cu privire la o serie de propuneri guvernamentale despre care crede că vor restrânge şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă