Un individ a fost reținut de procurori după ce a fost prins în flagrant în Timișoara în timp ce încerca să vândă o cantitate de 300 grame de cocaină. Alți polițiști au acționat simultan în comuna Pătârlagele, Buzău, și l-au depistat în trafic pe un bărbat care avea asupra sa cantitatea de 10 grame cocaină pe care intenționa să o comercializeze în municipiul Buzău.
„Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Buzău împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Buzău au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, pe raza județului Arad, în urma cărora a fost ridicată cantitatea de 1 kilogram de cocaină, cu o valoare de piață de aproximativ 100.000 de euro.”, a anunțat DIICOT printr-un comunicat de presă.
Persoanele prinse cu droguri au fost reținute și urmează a fi prezentate instanțelor de judecată pentru a primi mandate de arestare preventivă pentru 30 zile. Ele vor fi cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, deținere de droguri în vederea consumului și efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efect psihoactiv.