7.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România Liberă11 cetăţeni din Siria şi Irak cu acte de identitate bulgăreşti, depistaţi...

11 cetăţeni din Siria şi Irak cu acte de identitate bulgăreşti, depistaţi de poliţiştii de frontieră

Şoferii mijloacelor de transport, doi cetăţeni bulgari, sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.

În data de 12.11.2020, în jurul orei 22.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean bulgar care conducea un microbuz, înmatriculat în Germania.

În interiorul mijlocului de transport se aflau, ca pasageri, patru bărbaţi care au prezentat la controlul de frontieră cărţi de identitate, ce aveau însemnele autorităţilor din Bulgaria.

Câteva minute mai târziu, în acelaşi punct de frontieră, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un alt şofer bulgar, în vârstă de 61 de ani, la volanul unui autovehicul înmatriculat în Bulgaria.

Şi în acest caz şoferul transporta şapte cetăţeni străini, care s-au legitimat cu documente de călătorie bulgăreşti.

În ambele situaţii, cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că persoanele prezente la control nu erau cele din fotografiile documentelor de călătorie, existând diferenţe de fizionomie.

Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria celor în cauză, fiind conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări.

În continuarea verificărilor s-a stabilit că cei unsprezece bărbaţi sunt cetăţeni din Siria şi Irak, opt adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani şi trei minori, având vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru cei doi şoferi şi de fals privind identitatea şi tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat pentru cei unsprezece cetăţeni din Siria şi Irak.

Cele mai citite

Gabriela Ruse, victorie fulger în calificările de la Australian Open!

Gabriela Ruse a debutat spectaculos în calificările pentru Australian Open 2025, învingând-o categoric pe elvețianca Leonie Kung, scor 6-1, 6-1, într-un meci care a...

Rusia, dispusă să ofere tehnologii spațiale Coreei de Nord în schimbul armelor pentru războiul din Ucraina

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că Rusia este pregătită să furnizeze Coreei de Nord tehnologii avansate în domeniul spațial și...

Rusia revendică cucerirea orașului Kurahove din estul Ucrainei, în urma unei bătălii de trei luni

Rusia a anunțat luni că a cucerit orașul minier Kurahove, în estul Ucrainei, după aproape trei luni de bătălie intensă. Ministerul rus al Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă