Framantarea de la varful CEC, care a marcat finalul saptamanii trecute, a fost detaliata de ministrul Economiei si Finantelor. Varujan Vosganian a declarat la Iasi ca schimbul de stafeta de la conducerea CEC este de bun augur pentru demararea procedurilor de privatizare, care vor incepe cel mai devreme peste un an. Ministrul a anuntat ca, timp de numai un an, CEC va ramane o banca de stat, dupa care va fi scoasa la privatizare posibil catre investitorii romani, existand deja solicitari in acest sens din partea unor patronate din tara. "CEC va ramane banca de stat cel putin inca un an. CEC ar putea fi preluata si de unii investitori romani, avem deja unele solicitari din partea unor patronate romanesti. Daca vom lua in viitor decizia privatizarii, se va face intr-o formula care sa dea satisfactie capitalului national", a declarat ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. Senatorul liberal a apreciat ca ideea lansata de Decebal Traian Remes, conform careia platile in agricultura din fondurile europene sa se efectueze prin CEC, este o idee excelenta. "Banca dispune de o structura foarte bine ramificata in teritoriu", a explicat ministrul Economiei si Finantelor. Pe de alta parte, Varujan Vosganian a precizat ca are incredere in noul director al CEC, Radu Gratian Ghetea, ca va transforma institutia intr-o banca de succes. "Am inlocuit vechea conducere a CEC din ratiuni practice. Nu am ce sa-i reprosez vechiului presedinte, Eugen Radulescu. Am incredere ca Radu Ghetea poate sa faca in asa fel incat prestigiul si cota de piata ale CEC sa creasca", a adaugat Varujan Vosganian.
In alta ordine de idei, Varujan Vosganian a declarat ca luna aprilie a fost cea mai buna, din punct de vedere economic, din anul 2007, chiar daca s-au inregistrat nenumarate disensiuni si framantari pe scena politica.