Compania Astra – Uniqa a inregistrat, in primele sase luni ale acestui an, un volum total de prime brute subscrise de aproape 52 milioane euro, in crestere cu 91,6% fata de aceeasi perioada din 2005. Din aceasta valoare, primele brute subscrise pe segmentul asigurarilor nonviata au fost majoritare, cu un total de 51,62 milioane euro, nivel mai mare cu peste 92% fata de primul semestru al anului trecut. In ceea ce priveste asigurarile de viata, volumul de prime brute subscrise s-a situat la 323.887 euro, valoare in crestere cu peste 35% fata de cea inregistrata in perioada similara a anului trecut.
Potrivit unui comunicat al companiei, cea mai mare crestere, respectiv 122%, a fost inregistrata la primele brute subscrise pentru asigurarile de raspunderi generale, care au insumat 1,022 milioane euro, fata de 459.865 euro in primul semestru din anul 2005. In acelasi timp, primele brute subscrise pentru asigurarile de cladiri si bunuri au urcat cu 119,3%, de la 1,1 milioane euro in primele sase luni ale anului trecut, la 2,4 milioane euro. Pe segmentul asigurarilor auto, cea mai buna evolutie au avut-o politele Casco. Aferent acestor contracte, Astra – Uniqa inregistra la 30 iunie un total de prime brute subscrise de 8,53 milioane euro, comparativ cu 4,58 milioane euro, nivelul de la aceeasi data a anului 2005. Asigurarile obligatorii de raspundere civila auto (RCA) au urcat cu 67%, pana la un total de 27,8 milioane euro.
„Astra – Uniqa s-a lansat puternic in acest an pe segmentul asigurarilor de aviatie, unde a obtinut o cota importanta de piata. Primele subscrise pentru acest sector s-au situat la 1,02 milioane euro”, se precizeaza in comunicatul companiei. De asemenea, la sectiunea asigurari maritime si cargo, Astra – Uniqa este unul dintre liderii de piata, cu prime subscrise in primul semestru al acestui an in valoare de 3,6 milioane euro. Cresterea inregistrata pe acest segment a fost de peste 78%.
In primul semestru al acestui an, compania a platit daune in valoare de aproape 16 milioane euro, mai mult cu 37% fata de despagubirile acordate in acelasi interval din 2005. Astra – Uniqa si-a majorat recent capitalul social cu peste 10 milioane euro. Astfel, in prezent, capitalizarea companiei se ridica la aproape 55 milioane euro (193 milioane lei). Reteaua companiei cuprinde peste 200 de sucursale si agentii, care acopera intreg teritoriul tarii.
„Dezvoltarea si consolidarea retelei de sucursale si agentii, precum si consolidarea relatiilor cu partenerii de afaceri reprezinta, de asemenea, prioritati ale companiei pentru perioada imediat urmatoare”, a declarat Radu Mustatea, directorul general al Astra – Uniqa.
Actionarii Astra – Uniqa sunt Grupul Nova Trade, unul dintre cele mai mari holding-uri din Romania, si Grupul Uniqa, liderul pietei austriece de asigurari si unul dintre cei mai mari asiguratori europeni. In prezent, Uniqa detine 27% din actionariatul companiei. Grupul austriac detine o cota pe piata internationala de asigurari de 28%, estimata la 35% pentru 2006.