3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVin anotimpuri fierbinti

Vin anotimpuri fierbinti

Chiar daca vara s-a terminat si de acum inainte, timp de multe luni, ne asteptam ca temperaturile de afara sa tot scada, la bursa se pare ca urmatoarele 2-3 anotimpuri vor fi destul de fierbinti. Din cauza numeroaselor si deja arhicunoscutelor intarzieri si tergiversari, foarte multe evenimente pozitive s-au nimerit sa fie foarte aproape de finalizare chiar in aceasta perioada. Este vorba, printre altele, de intrarea pe piata a fondurilor de pensii, tranzactionarea instrumentelor derivate pe indicii bursei, listarea pe piata a unor noi emitenti, deschiderea pietei catre casele straine de brokeraj, scaderea comisioanelor de tranzactionare, lansarea de catre fondurile de investitii a primelor produse structurate etc.

Lansarea fondurilor private de pensii inseamna doua lucruri extrem de pozitive pentru bursa si pentru comunitatea investitorilor. Primul este faptul ca, in sfarsit, in piata vom avea cativa jucatori foarte puternici, cu strategii de plasament pe termen mediu si lung care vor genera lichiditate si care, in acelasi timp, vor conferi stabilitate pietei in momente in care apare volatilitatea. Al doilea efect deosebit de pozitiv este ca, in sfarsit, romanii vor deveni pe scara larga mai bine informati cu privire la ce este si cum functioneaza un fond de investitii, care sunt riscurile si beneficiile unui astfel de plasament si care sunt diferentele intre a tine banii la banca si a-i plasa pe piata de capital prin intermediul unui astfel de fond.

Tranzactionarea instrumentelor futures pe indicii Bursei de Valori Bucuresti reprezinta un alt eveniment indelung asteptat de catre comunitatea investitorilor romani si care, in sfarsit, se va materializa in cursul lunii septembrie. Toate categoriile de investitori, de la speculatorii care cauta castiguri pe termen scurt, fiind dispusi sa-si asume pentru asta un risc ridicat, pana la investitorii institutionali mari, care utilizeaza aceste instrumente pentru a-si gestiona in mod inteligent riscurile portofoliilor uriase pe care le au in administrare, vor avea mult de castigat prin aparitia acestor noi instrumente.
Daca pana acum numarul si anvergura financiara a emitentilor nou listati la bursa au fost destul de reduse, exista numeroase si serioase semnale ca in urmatoarele 12 luni destul de multe societati noi vor veni la cota bursei. Este vorba cel putin despre Transgaz si doua societati foarte atractive din portofoliul SIF3 Transilvania.

Iulian Panait
Iulian Panait
Iulian Panait - analist KTD Invest
Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă