2.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăViitor incert al reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

Viitor incert al reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

Statul nu va mai investi niciun ban în definitivarea unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nuclear Electrice Cernavodă, mizând pentru definitivarea reactoarelor pe investitori minune care să fie interesaţi de a intra în compania de proiect Energonuclear, înfiinţată în acest scop.

 

Încercările de a găsi investitorii care să asigure cele 5-6 miliarde euro necesare definitivării proiectului sunt însă vechi. La finele lui 2008 cei 4 investitori, anume firmele CEZ, Ibedrola Generacion SAU, GDF SUEZ S.A., RWE Power România au anunţat că se retrag. Locul lor a fost luat de ArcelorMittal Galati S.A. (6,2% din acţiuni) si Enel Investment Holding BV (9,15%). Statul a fost nevoit să răscumpere participaţia foştilor investitori, ajungând să deţină restul de 84,65% din acţiuni.

In aceste condiţii, un anunţ făcut la finele săptpmânii trecute de către oficiali ai Ministerului Economie, capătă valoare simbolică în privinţa viitorului celor două reactoare, aducând nori negri asupra acestora.

”Departamentul pentru Energie a instructat Nuclearelectrica că nu va mai avea un aport financiar la proiectul reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Va intra în proiect doar cu investiţiile făcute până acum”, a declarat la finele săptămânii trecute, conform Agerpres, Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcţiei de Privatizări din cadrul Departamentului pentru Energie.

 

Nici rămânerea celor doi investitori privaţi în proiectul reactoarelor nu mai este atât de sigură. Aceştia nu vor mai beneficia de drepturi preferenţiale de achiziţionare a energiei electrice ieftine  produse de Nuclearelectrica.

Compania de stat va renegocia cu Enel şi ArcelorMittal acordul investitorilor pentru acest proiect, după ce directivele europene din domeniu s-au modificat. Astfel, investitorii din proiect nu mai pot beneficia în mod direct de energia produsă de viitoarele reactoare. Această energie trebuie vândută pe bursa OPCOM de către compania de proiect, Energonuclear, a spus Gabriel Dumitaşcu.

 

În noiembrie, anul trecut, Guvernul a aprobat printr-un memorandum prelungirea acordul de investiţii privind realizarea reactoarelor 3 si 4 şi după data de 1 ianuarie 2013, până la finele acestui an. Odată expirat termenul, cei doi investitori şi-ar putea anunţa şi ei retragerea din proiect. În primăvara acestui an Guvernul a anunţat că renunţă definitiv la continuarea lucrărilor la reactorul 5.

 

 

Încasările din Bursă investite în reactoarele 1 şi 2

 

Deşi blocajul menţionat mai sus are un efect psihologic negativ asupra investitorilor, unităţile 3 şi 4 fiind două proiecte importante, statul speră să obţină cu începere de azi o sumă cuprinsă între 272 milioane lei şi 369 milioane lei din vânzarea a 10%din acţiuni. Oferta se va încheia pe 20 septembrie.

Nuclearelectrica va vinde 25,3 milioane de acţiuni noi la preţuri cuprinse între 11,2 lei/titlu şi 15 lei/titlu. Acţiunile sunt scoase la vânzare la un preţ aproape la jumătate faţă de cât sunt înregistrate în activul net al Fondului Proprietatea, care deţine 9,73% din titlurile Nuclearelectrica.

„În cazul închiderii cu succes a ofertei, Nuclearelectrica va încasa integral preţul acţiunilor oferite. Fondurile obţinute vor fi utilizate de către emitent, cu prioritate, pentru finaţarea proiectelor de investiţii necesare pentru unităţile 1 şi 2 CNE Cernavodă” se arată în prospectul de ofertă.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...

Rusia avans record în Ucraina: 235 de kilometri pătrați cuceriți în ultima săptămână și recuperarea a jumătate din teritoriul regiunii Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal...

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...
Ultima oră
Pe aceeași temă