1.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVeste bună pentru fermierii care au accesat fonduri europene

Veste bună pentru fermierii care au accesat fonduri europene

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunțat, duminică, că fermierii care au început proiecte pentru fonduri europene vor primi banii conform sistemului actual şi vor putea deconta sumele şi după 31 decembrie, relatează Mediafax.

El a precizat că demersului României de prelungire cu şase luni a termenului în care să poată fi decontate fondurile primite prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 i s-au alăturat 16 state membre UE şi că se doreşte ca pentru acest program, cu fonduri disponibile de 9,3 miliarde euro, să existe un grad de absorbție apropiat de 100%.

Citește și: Meseria de fermier redevine interesantă pentru tineri

Potrivit ministrului, gradul de absorbţie a fondurilor din acest program este de 85% şi ar urca la 90%, dacă acest demers va fi aprobat.

„Vreau să informez clar că toţi fermierii care au început proiectele sau sunt în perioada de implementare vor primi fondurile ca şi până acum. În urma demersului, chiar dacă nu vom reuși prelungirea cu 6 luni, fermierii pot deconta cheltuieli și după 31 decembrie, numai că, tehnic, ele vor fi decontate din programul 2014-2020. Așadar, am putea vorbi de un grad de absorbție de peste 90%”, a spus Constantin.

Propunerea de prelungire cu şase luni cu şase luni a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 a fost aprobată de 16 state membre ale Uniunii Europene, însă comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, a declarat că este nevoie şi de acceptul Consiliului European.

Citește și: Mai mulți fermieri protestează, joi, la Cluj. Care sunt nemulțumirile

Propunerea a fost avansată de ministrul Constantin cu ocazia reunirii Consiliului Agricultură şi Pescuit de la Luxembourg.

El susţinea, săptămâna trecută, că, printr-o eventuală prelungire cu şase luni a PNDR, România va mai putea atrage 400 de milioane de euro din fonduri europene.

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a explicat că procedura legislativă nu ar permite Comisiei Europene modificarea actelor juridice europene şi că ar fi nevoie de acceptul Consiliului şi Parlamentului European, arată Ministerul Agriculturii, într-un comunicat remis miercuri.

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Horoscop 26 noiembrie 2024. Balanțele trebuie să rămână calme și receptive

Ziua de 26 noiembrie 2024 aduce energii astrale intense, pregătite să influențeze fiecare zodie în mod unic. Descoperă ce rezervă această zi pentru zodia ta...

Un accident tragic a avut loc pe coasta Mării Roșii din Egipt

Un accident tragic a avut loc pe coasta Mării Roșii din Egipt, unde o ambarcațiune turistică s-a scufundat, iar autoritățile egiptene au reușit să...
Ultima oră
Pe aceeași temă