Veniturile Postei Romane pentru perioada septembrie-decembrie vor scadea cu aproximativ 15 milioane de euro, ca urmare a reducerii de la 1,3% la 0,7% a comisionului pentru distribuirea pensiilor, a declarat, ieri, directorul general al companiei, Dan Mihai Toader.
"Consiliul de Administratie va discuta bugetul rectificativ pe acest an, avand in vedere doua elemente foarte importante care au avut impact asupra rezultatelor financiare ale companiei", a spus Toader.
Unul dintre factorii care vor avea impact asupra rezultatelor finale pentru acest an este reducerea comisionului de distribuire a pensiilor, incepand cu luna septembrie, de la 1,3 la 0,7%, aceasta masura urmand sa aiba un impact puternic asupra veniturilor companiei.
Pentru 2008, Posta a solicitat Casei Nationale de Pensii un comision pentru distribuirea pensiei de 1,21%.
In primele noua luni, compania a inregistrat un profit de 10 milioane euro, iar directorul general estimeaza pentru sfarsitul anului o cifra de afaceri de peste 300 milioane euro.
Anul trecut, profitul brut al Postei Romane a fost de 43,5 milioane lei (12,3 milioane euro), in crestere cu 9,3% fata de anul anterior.