1.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024

Un fost CAP norocos

Putina lume stie ca, la cinci kilometri de Sebes, in satul Rahau, intr-un fost CAP se fabrica renumitele posete KENZO, MANDARINA DUCK sau PICOLONOS. Constantin Chesculescu, un roman care a locuit 25 de ani in Marea Britanie, a decis dupa revolutie sa se intoarca in tara. In 1992, cu bruma de avere pe care a strans-o cat a locuit in Anglia, a participat si a castigat licitatia prin care era scos la vanzare CAP-ul Rahau.

La acea data, doar numele mai amintea ca acolo fusese o cooperativa agricola, cladirile erau in ruina, iar ceea ce nu fusese furat devenise gunoi sau fier vechi. Nici macar putul de apa nu mai functiona, din cauza ca pompa era furata. A urmat o investitie solida, totul fiind refacut. CAP-ul s-a transformat in fabrica „Rapel”. Din camerele fostului sediu administrativ s-au amenajat ateliere de productie pentru produse din piele si marochinarie, care au functionat timp de doi ani, in perioada 1993-1994, in acel amplasament. Intre timp, un fost grajd a fost transformat intr-o moderna hala de productie, care a fost inaugurata in 1995. In total, investitiile s-au ridicat la doua milioane de euro. De la mica fabricuta care a inceput sa functioneze in 1993, doar cu cativa oameni, astazi aici lucreaza 160 de angajati – croitori, cusatori, formatori, toti provenind din Rahau si din satele invecinate. Pe langa standardele ridicate in care salariatii isi desfasoara activitatea (utilaje de ultima generatie, masa calda, transport gratuit), ei au asigurata si scolarizarea. Practic, in aceasta zona, doar cine nu a dorit nu si-a gasit un loc la fabrica „englezului”, cum ii spun ei.
Cifra de afaceri in sistem lohn este de 1,2 milioane euro, ceea ce reprezinta 4 milioane euro productie proprie. De fapt, acolo isi doresc sa ajunga, prin diminuarea contractelor de lohn si dezvoltarea productiei proprii, prin lansarea colectiei „www office”. Aceasta a fost deja lansata in magazinele „Steilmann” si „Leonardo”, urmand ca in aceste zile sa inceapa o campanie de marketing extern pentru a fi distribuita in tarile Uniunii Europene. Mai mult, tot pentru promovare, Con-stantin Chesculescu a trimis brosuri cu modelele proprii la toate ambasadele Romaniei din Europa.
Un CAP norocos? Un roman cu constiinta care a dezvoltat o afacere in tara sa natala, afacere care sa dea de munca si localnicilor, care altfel nu ar fi avut altceva de facut? L-am intrebat pe Constantin Chesculescu daca ar vinde afacerea. Raspunsul sau a fost NU. Mai mult, el doreste sa o dezvolte astfel incat „sa poata da mai multa paine oamenilor minunati de pe aceste meleaguri”.

Cele mai citite

Un candidat cotat la „și alții”, intră detașat în turul doi al prezidențialelor

Călin Georgescu a avut o carieră profesională prolifică, activând în domenii care au survolat de la agronomie și mediu, până la diplomație internațională Călin Georgescu,...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă