„Toate ţările foste comuniste îndreaptă abuzurile făcute de comuniști. Numai la noi nu se îndreaptă. De ce?“, se întreabă Petru Braun, fost deținut politic.
În iunie 1988, pe când avea 21 de ani, Braun a vrut să fugă din România comunistă și a încercat să treacă ilegal granița spre Ungaria, sperând că va ajunge, în final, în SUA. Braun era însoțit de doi prieteni.
În timpul nopții de 16/17 iunie, în zona Nădlac, grupul lor a fost interceptat de grănicerii români, care i-au somat să se oprească. Cei trei s-au oprit. Soldații i-au înconjurat, apoi au început să tragă focuri de armă – atât printre ei, cât și în aer. “Ca să pară eroi, să spună că s-au luptat cu noi și să primească permisie”, ne explică Petru Braun.
În apropiere, în aceeași noapte a anului 1988, grănicerii trăgeau după membrii altui grup, care au refuzat să se oprească, iar pe unul dintre fugari l-au împușcat mortal…
Apoi grănicerii l-au dus la unitatea lor, într-un birou. “M-au legat cu mâinile la spate, cu cătușe. Lângă mine era un dulap cu cărțile lui Ceaușescu. M-au bătut grănicerii până am început să vomit sânge. Apoi m-au dus la Miliție și m-au pus să dau o declarație că nu m-au bătut ei. Apoi m-au bătut și milițienii”, povestește Petru Braun.
Pe 18 august 1988, Judecătoria Arad i-a condamnat pe cei trei membri ai grupului Braun „la pedepse cu închisoarea prin muncă corecțională”. Petru Braun a primit zece luni de muncă corecțională – practic, muncă forțată, în condițiile în care nu era plătit pentru ea. Primele șase luni a dormit în închisoarea Arad, iar în partea a doua a pedepsei a avut voie să doarmă într-o cameră de la fabrica unde lucra.
Gardienii îi băteau, hoții îi respectau
Petru Braun își amintește despre viața din pușcărie: “Gardienii ne băteau, ne ziceau că suntem trădători de țară. Hoții, în schimb, nu se legau de noi, ne respectau. Eu de la tortură am fost operat la rinichi, iar perioada spitalizării mi-a fost pusă la coadă, pe când hoţii, criminalii, violatorii au fost eliberați condiţionat. Iar eu am ispășit pedeapsa cu două luni și trei săptămâni în plus faţă de sentința dată”.
Practic, Petru Braun a fost pus în libertate în septembrie 1989. Două luni mai târziu, în noiembrie 1989, pe timpul ultimului Congres al PCR, Braun a ieșit să protesteze pe stradă, împotriva lui Ceaușescu, și a fost din nou anchetat de Miliție.
“Ce studii ai? Zece clase plus profesionala. Ce noroc ai! Dacă aș fi avut mai multă școală, mă trimiteau în lagăr”, povestește Braun.
Apoi a venit Revoluția din 1989, iar Petru Braun a ieșit din nou în stradă.
„Sper că nu mă mințiți și dumneavoastră cum m-a mințit Ponta”
După căderea comunismului, fostul condamnat politic a încercat să obțină daune din partea statului român. Nu a reușit, deși a prezentat acte doveditoare și de la Parchet, și de la judecătorie, și de la CNSAS.
Victor Ponta, în vremea în care era premier, i-ar fi promis că-l ajută, dar n-a făcut nimic.
Poate c-a uitat de el, pentru că Petru Braun e doar un om cinstit, un simplu zugrav. În timp ce judecătorul care l-a condamnat în anul 1988 este acum profesor universitar la o Facultate de Drept și ar avea, se pare, și certificat de revoluționar.
Anul trecut, dezamăgit de statul român, Petru Braun s-a adresat Curții Internaționale de Justiție de la Haga, de la care așteaptă un răspuns.
Luna trecută, pe la Arad a trecut chiar ministrul Justiției, Tudorel Toader. Braun a ajuns la acesta și i-a prezentat un memoriu. Ministrul Toader i-a promis că-l va invita la București, pentru a discuta despre cazul său. „Sper că nu mă mințiți și dumneavoastră cum m-a mințit Ponta!”, i-a răspuns Braun.
