» Finantele au gasit 484 de taxe si tarife care nu merg la buget.
» Pana pe 15 aprilie se va hotari cate taxe parafiscale vor fi anulate.
Comisia europeana a identificat in Romania 113 taxe, cel mai mare numar din Uniunea Europeana, si a solicitat reducerea semnificativa a numarului acestora, a declarat ieri comisarul Leonard Orban.
Strategia CE, de reducere semnificativa a acestor taxe si impozite al caror cost de colectare este de multe ori mai mare decat ceea ce aduce, are drept scopuri reducerea birocratiei si sustinerea mediului de afaceri, mai ales in actuala situatie de criza.
Ministerul Finantelor Publice are propriul calcul si a gasit pana in prezent 484 de taxe parafiscale, dintr-un total de 558 de impozite si taxe instituite prin 185 de acte normative, iar guvernantii au decis ca pana pe 15 aprilie sa reduca numarul acestora. Nu este prima tentativa de acest fel, de-a lungul ultimilor patru ani, astfel de demersuri fiind anuntate si de fostii ministri ai Finantelor, care s-au confruntat cu nemultumiri si cereri de reducere a parafiscalitatii venite din partea patronatelor si sindicatelor.
"Pana pe 15 aprilie, pe un grafic pe care ministrul Finantelor il va prezenta, vom prelua de la ministere propunerile de anulare, reducere sau comasare a unora dintre aceste taxe si tarife pentru simplificarea legislatiei fiscale din Romania", a declarat premierul Emil Boc.
Cel mai mare numar de astfel de taxe si tarife nefiscale in administratia publica centrala au fost identificate la nivelul Ministerului Mediului (102), din care mai mult de jumatate (66) la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului.
In Ministerul Administratiei si Internelor au fost identificate 50 de taxe nefiscale, din care 15 la Inspectoratul General al Politiei Romane. Secretariatul General al Guvernului are 42 de taxe si tarife nefiscale, in timp ce la Ministerul Economiei au fost inventariate 41 de taxe nefiscale. Un numar apropiat de taxe nefiscale a fost calculat pentru Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, respectiv 41, in timp ce la Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale numarul taxelor si tarifelor nefiscale se ridica la 37.
Un numar mai redus al taxelor nefiscale, respectiv 29, este la Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor.
"Din nefericire, pentru foarte multe dintre aceste taxe, ne costa mai mult sa le administram decat sa luam bani efectiv din punerea lor in practica", a spus premierul Emil Boc.
Parafiscalitate defineste ansamblul taxelor si comisioanelor pe care firmele si cetatenii sunt obligati sa le achite, care nu sunt considerate impozite, deoarece sustin diverse institutii. Abonamentul TV, taxa pentru participare la o licitatie, licenta de transport data de RAR, emiterea diplomei de studii sunt taxe obligatorii, pe care contribuabilii, cetateni sau firme, nu le pot evita.
Din numarul total de taxe si tarife (558) din administratia publica centrala, doar 117 taxe se constituie ca venituri la bugetul de stat, in timp ce 89 reprezinta venituri ale institutiilor publice centrale autonome si 264 ca venituri proprii ale ministerelor. Guvernul considera ca este necesara modificarea sau abrogarea anumitor acte normative care instituie diverse taxe si tarife, incepand cu cele ale caror costuri de administrare sunt superioare incasarilor efective.
Mihai Ionescu, presedintele Asociatiei Nationale a Importatorilor si Exportatorilor din Romania, precizeaza ca "oamenii de afaceri cer de ani de zile un inventar al parafiscalitatii si reducerea numarului de taxe, multe dintre ele exagerate". Astfel de taxe urca preturile, deoarece companiile sunt obligate sa includa aceste cheltuieli in pret. "Pana in prezent, solicitarile noastre de anulare a unor tarife si taxe care tin de domeniul parafiscalitatii nu au fost luate in seama si nu s-a rezolvat nimic", a precizat Ionescu.