Copenhaga, Amsterdam şi Viena ocupă primele trei locuri în topul din 2013 al celor mai inteligente oraşe din Europa întocmit de specialistul american Boyd Cohen. Topul include oraşele care dezvoltă şi pun în practică cele mai inovatoare idei în domeniul infrastructurii, tehnologiei sau antreprenoriatului.
Copenhaga
Prima clasată în topul celor mai inteligente oraşe din Europa, Copenhaga, este cunoscută drept cea mai verde metropolă din lume, având, la nivel mondial, una dintre cele mai reduse amprente de carbon pe cap de locuitor. Acesta este rezultatul faptului că aproximativ 40% din drumurile de navetă se parcurg în Copenhaga pe bicicletă. Autorităţile au colaborat recent cu Institutul Tehnologic Massachusetts (MIT) pentru a dezvolta o bicicletă inteligentă, echipată cu senzori pentru a oferi informaţii în timp real despre trafic şi poluare atât bicicliştilor, cât şi municipalităţii. Metropola nordică are unul dintre cele ambiţioase planuri de reducere a emisiilor de carbon: până în 2025 autorităţile vor să neutralizeze complet amprenta de carbon.
Amsterdam
În cazul oraşului Amsterdam, specialistul american subliniază faptul că „este probabil singurul oraş din lume, care are mai multe probleme cu traficul sufocat de biciclete şi pietoni decât de maşini”. 67% dintre drumurile parcurse se desfăşoară pe bicicletă sau pe jos. Totodată Amsterdam a dezvoltat un parteneriat public privat intitulat „Amsterdam Smart City“ focalizat pe abordarea oraşului ca un laborator urban pentru utilizarea datelor deschise (open data) şi a soluţiilor de new mobility, care să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii atât pentru locuitori, cât şi pentru vizitatori.
Viena
În cazul capitalei Austriei, Boyd Cohen apreciază în mod deosebit faptul că, deşi este cunoscută pentru nivelul înalt al calităţii vieţii, Viena nu s-a culcat pe lauri. Ba mai mult, prin intermediul instituţiei „TINA Vienna“, municipalitatea sprijină dezvoltarea de strategii smart city precum şi de soluţii inovatoare. Specialistul american menţionează şi fapul că Viena i-a pus la dispoziţie un document cu peste 100 de proiecte smart city, ce se desfăşoară în metropola de pe Dunăre. Printre acestea Cohen aminteşte de centralele solare construite cu aportul cetăţenilor, extinderea reţelelor de mobilitate electrică, precum şi dezvoltarea unui „cartier al inovaţiei“ pentru mass-media, ştiinţă şi tehnologie în zona Neu Marx, pe terenul unui fost abator.
Barcelona
Pe locul al patrulea în top se află Barcelona. Acest oraş cosmopolit, cunoscut pentru arhitectura sa deosebită, este apreciat de către specialistul american pentru iniţiativele inovatoare pe care autorităţile spaniole le-au avut în ultimii ani: servicii de e-mobilitate, reţea de bike-sharing, senzori care monitorizează zgomotul şi poluarea din oraş, sisteme de decongestionare a traficului şi chiar de gestionare a deşeurilor. La fel ca în Viena, autorităţile au creat un „cartier al inovaţiei“, care a atras mulţi antreprenori locali şi internaţionali.
Paris
Capitala Franţei este plasată pe locul al cincilea în topul oraşelor inteligente, deşi a fost una dintre primele metropole care au adoptat soluţii inovatoare în domeniul infrastructurii, tehnologiei sau antreprenoriatului. Parisul a dezvoltat prima reţea de bike-sharing, iar în prezent Velib include 1.800 de centre şi 20.000 de biciclete în întreg oraşul. Dovezile sugerează că Velib a dus la o reducere de 5% din congestia traficului în oraş. Datorită acestui succes, oraşul a făcut un parteneriat cu firma Bolloré pentru a crea prima şi cea mai mare reţea de car-sharing din lume: Autolib.
Topul zece al celor mai inteligente oraşe este completat de Stockholm, Londra, Hamburg, Berlin şi Helsinki.