2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăToamna aduce scaderi ale chiriilor

Toamna aduce scaderi ale chiriilor

Ieftinire. Inceputul lunii septembrie a contrazis regula anilor precedenti si a adus diminuari ale tarifelor.

Statisticile prezentate in ultimele zile de o serie de agentii imobiliare din Bucuresti arata ca debutul toamnei a adus o scadere a valorilor chiriilor din Capitala. Acest fapt este foarte des intalnit in special la apartamente. In privinta garsonierelor, acestea si-au mentinut, per ansamblu, nivelul din vara.
Daniel Tudora, manager la agentia imobiliara Expert Imob, spune ca, in comparatie cu inceputul lunii septembrie 2008, se poate observa o scadere destul de accentuata a chiriilor, situata undeva intre 25 si 35%. Cele mai  mari scaderi se inregistreaza in cazul apartamentelor cu trei si patru camere. Expertul adauga ca, in continuare, cele mai solicitate locuinte sunt garsonierele si apartamentele cu doua camere.

Este vremea negocierilor
Daniel Zamfirescu, consultant imobiliar la agentia Perfect House, precizeaza ca, pe fondul economic actual, multi proprietari ajung sa incaseze chirii lunare substantial mai mici decat cele cerute in ofertele initiale, negocierea fiind astazi un element omniprezent. "Chiriasii, mai ales cei care vor o locuinta pe termen lung, folosesc acest element drept o arma in negociere. Putem vorbi, in multe cazuri, de o reducere cu pana la 20-25% a sumei de platit lunar proprietarului", adauga consultantul.
Pe de alta parte, contrar obiceiului intalnit aproape in toti anii precedenti, nici macar venirea tinerilor la studii toamna nu a influentat in sens pozitiv valorile chiriilor, spune Valentin Dudau, consultant imobiliar independent. "Este primul an in care o crestere a cererii nu face ca valorile chiriilor sa fie mai mari", spune el. Expertul explica acest lucru prin faptul ca, daca in trecut studentii erau dispusi sa locuiasca mai multi intr-un apartament, impartind chiria, acum ei aleg sa locuiasca doi sau maximum trei intr-un apartament. In aceasta situatie, creste si "cota" fiecaruia fata de cazul in care ar fi convietuit in patru, cinci sau mai multe persoane.

Romanii, mai atenti cu banii
Anul acesta se creeaza un precedent in ceea ce priveste negocierea, lucru care ar putea influenta si situatia din anii urmatori. Oamenii au devenit mai atenti la felul in care isi planifica bugetul, inclusiv sumele alocate chiriei. Acest lucru face ca negocierea sa fie mult mai dura decat inainte. Orice suma, fie ea si de 10 sau 20 de euro economisiti, reprezinta, pentru chirias, bani care pot fi redirectionati catre alte nevoi.

Sursa: Daniel Zamfirescu, consultant imobiliar

Cele mai citite

„Furtuna se va termina”. Cristiano Ronaldo, sprijin pentru Ruben Amorim și planul său pentru Manchester United

Cristiano Ronaldo (39 de ani) a vorbit deschis despre situația dificilă de la Manchester United în cadrul galei Globe Soccer Awards. În timp ce a...

Magnus Carlsen, sfidător! Multiplul campion mondial la șah a refuzat să respecte codul vestimentar și a plecat de la turneu

Magnus Carlsen, multiplu campion mondial la șah, a fost exclus din turneul World Rapid and Blitz Championship după ce a încălcat codul vestimentar al...

Revoltă la Manchester United. Decizia lui Sir Jim Ratcliffe de a tăia fondurile asociației de caritate provoacă indignare

Sir Jim Ratcliffe, coproprietar al clubului Manchester United, a anulat o donație anuală de 40.000 de lire sterline către asociația de caritate a foștilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă