Procurorul Codruț Olaru, membru al CSM, este, prin această funcție, unul dintre cei mai influenți juriști din România. Dar el este și una dintre persoanele publice învinuite că și-au dobândit titlul științific de Doctor prin comiterea unui plagiat.
Acum o lună, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis că teza de doctorat a procurorului Olaru este plagiată „grosier”, anunța, la acel moment, site-ul PressOne.ro.
Totuși, titlul de Doctor încă nu a fost retras, iar Liga Studenților din Iași consideră că pentru această tergiversare este vinovat Ministerul Educației. Potrivit unui comunicat de presă difuzat la data de 15 iunie 2021, Liga Studenților Iași solicită Ministerului Educației să finalizeze de urgență procedura de retragere a titlului de Doctor al lui Codruț Olaru. Comunicatul prezintă punctul de vedere al lui Silvian – Emanuel Man, președinte de onoare la Liga Studenților Iași.
Silvian Emanuel Man este doctorand în istorie la Universitatea din Iași, unde este rector fostul ministru Tudorel Toader. Toader a fost și îndrumătorul de doctorat al lui Olaru. Silvian Man acuză Ministerul Educației cât și pe ministrul Cîmpeanu că nu acționează “împotriva plagiatorilor cu funcții și grade înalte și a fabricilor de diplome”.
“Liga Studenților solicită Ministerului Educației emiterea de urgență a avizului Direcției Juridice în ceea ce privește plagiatul grosier din teza de doctorat a procurorului Codruț Olaru”
Silvian Emanuel Man,
Președinte de onoare la Liga Studenților
Îndrumătorul de doctorat al lui Codruț Olaru a fost, în anul 2013, Tudorel Toader – ulterior ministru al Justiției în guvernul PSD. Toader a recunoscut, abia în acest an, că Olaru a plagiat, dar se apără susținând că el, ca profesor universitar, nu avea la dispoziție mijloace, respectiv soft-uri, prin care să depisteze o asemenea fraudă academică.
„La momentul înscrierii la doctorat, Codruţ Olaru avea deja publicate studii de specialitate în reviste juridice de profil referitoare la criminalitate organizată”
Tudorel Toader,
Îndrumător de doctorat
Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, afirmă despre procurorul Olaru că este specialist în criminalitate organizată și spune că n-a avut dubii în ceea ce privește teza lui de doctorat.
Liga Studenților din Iași, unde este rector profesorul universitar Tudorel Toader, avertizează că plagiatul procurorului Olaru e doar fața vizibilă a unei probleme mult mai ample, pe care Ministerul Educației, condus de un alt profesor universitar, Sorin Cîmpeanu, ezită s-o rezolve.
“Miza amânării este crearea unui precedent periculos care să arunce în aer întreaga luptă împotriva plagiatorilor cu funcții și grade înalte și a fabricilor de diplome, persoanele direct interesate fiind atât membrii Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), fondată de Gabriel Oprea, diverse persoane cu funcții în academiile militare care doresc să își protejeze astfel titlurile de doctor, cât și ministrul Sorin Cîmpeanu, membru ASSN”, precizează comunicatul transmis de Liga Studenților Iași.
Studenții din Iași îi mai solicită ministrului Educației, prof. univ. Sorin Cîmpeanu, “să verifice și să explice public” motivul pentru care CNATDCU tergiversează chiar ani de zile luarea unei decizii în cazurile de plagiat în care sunt implicate „gulere albe”. Potrivit Ligii Studenților Iași, lista unor asemenea persoane publice este următoarea: Bogdan Licu (5 ani) – procuror general adjunct, Robert Negoiță (5 ani) – primar fost deputat și primar PSD, Mihai Tudose (4 ani) – fost prim-ministru și actual europarlamentar PSD, Lucian Netejoru (3 ani) – șeful Inspecției Judiciare, Gabriel Vlase (2 ani) – directorul Serviciului Român de Informații Externe (SIE).
Un element interesant este că procurorul Olaru fusese propus să devină procuror general adjunct al României de către Victor Ponta, în anul 2013, în perioada scurtă în care Ponta a fost ministru interimar al Justiției. Victor Ponta este, el însuși, vinovat de plagiat în propria lui teză de doctorat.
Răspunsul procurorului Codruț Olaru
Imediat după ce mass-media a început să ofere informații despre plagiatul de care este acuzat Codruț Olaru, acesta a avut o reacție, care a fost publicată la data de 19 mai 2021 pe site-ul Lumea Justiției (luju.ro).
„Activitatea CNATDCU in materia plagiatelor se concretizeaza in emiterea unei decizii avizate juridic; eu personal nu am primit si nici pe site-ul institutiei nu exista o alta decizie care sa constate nerespectarea standardelor academice in raport de teza mea de doctorat. Singura decizie pe care CNATDCU mi-a emis-o este cea cu nr. 15045/01.04.2020, in baza careia, cu o majoritate de 30/1, mi-a fost mentinut titlul de doctor in drept”, a transmis, în acel comunicat, procurorul Codruț Olaru.
[…] Reprezentanții Ligii Studenților Iași mai spus că „interpretând în mod absurd această normă, reprezentanții Poliției de Frontieră și ai Direcțiilor de Sănătate Publică, fie pentru că nu cunosc conținutul hotărârilor autorităților, fie depășindu-și în mod grav atribuțiile de serviciu, plasează în mod abuziv studenții și elevii etnici români nevaccinați în carantină obligatorie, afectându-le astfel demnitatea, parcursul educațional și bugetul personal.” […]