Sindicatul de la Antibiotice Iasi contesta din nou metoda de privatizare aleasa de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). In luna septembrie sau octombrie a acestui an, societatea ieseana ar putea fi relansata la privatizare. Contestata nu este hotararea statului de a incerca inca o data sa privatizeze intreprinderea, ci metoda aleasa. Anul trecut, AVAS anunta pentru luna martie privatizarea societatii Antibiotice Iasi tot prin licitatie cu strigare. Salariatii au contestat in instanta aceasta modalitate, fapt ce a dus la amanarea procesului de privatizare. "Metoda de privatizare aleasa, licitatie cu strigare, nu va fi agreata de muncitori decat daca ni se vor oferi niste masuri asiguratorii.
Desi ne asteptam ca societatea sa fie relansata la privatizare, speram ca metoda aleasa sa nu fie licitatie cu strigare", a precizat Vasile Stanga, lider de sindicat la Antibiotice Iasi. Decizia AVAS a luat prin surprindere pana si conducerea unitatii. "si eu am fost surprinsa sa vad anuntul in presa. Personal, nu stiu nimic despre aceasta privatizare care se anunta in toamna. La intalnirea pe care am avut-o cu reprezentantii AVAS nu am discutat nimic despre privatizare, ci despre indicatorii economici si sociali ai societatii. Acum, la Antibiotice are loc evaluarea rezultatelor pe semestrul intai, date ce vor fi inaintate la Bursa pe 14 august", a declarat Coca Cascaval, directorul general al Antibiotice Iasi.