2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăStrainii se "bat" in oferte pentru turistii romani

Strainii se „bat” in oferte pentru turistii romani

Turistii romani sunt in cautare de destinatii interne si externe pentru petrecerea sarbatorilor de iarna, cele mai cerute, conform tour-operatorilor de pe piata interna, sunt Tunisia, Egipt si Dubai, dar si marile orase europene, precum Praga, Budapesta, Paris sau Viena. Bulgaria, prin superoferta de revelion, vine puternic din urma, amenintand, ca si asta-vara, sa „fure” turistii unor destinatii traditionale in perioada sarbatorilor de iarna.

Africa de Nord, mai ieftina ca anul trecut

Un revelion in Egipt, timp de noua zile, costa 750 de euro de persoana, cu toate serviciile incluse, cazare la hotel de patru stele si transport cu avionul, sau 538 de euro de persoana – sapte nopti cazare, transport charter cu avionul, transfer, cazare la hotel clasificat la trei stele, demipensiune, preturile putand ajunge pana la 489 de euro pentru un loc in camere duble si transport cu avionul.
Maroc si Tunisia sunt si ele la mare cautare, mai ales ca preturile sunt mai ieftine comparativ cu anii precedenti. Cu 525 de euro la Hammamet, in Tunisia, se pot petrece sapte nopti in regim all inclusive, transport charter cu avionul. Tarifele pot ajunge la 270 sau 250 de euro in regim de demipensiune si 345 de euro in acelasi regim in localitatile Sousse Kantaoui si Monastir, ambele situate la Marea Mediterana.
Marocul este si el preferat de turistii romani, care pot alege sa-si petreaca sarbatorile la Casablanca sau Marakesh, pentru 965 de euro plus 190 de lei, opt zile, cazare la hotel de patru stele, in regim demipensiune, transport cu avionul.

Peste 6.000 euro la Burj Al Arab

Dubai devine deja o tinta traditionala pentru petrecerea sarbatorilor, desi preturile sunt destul de mari, de circa 1.280 de euro plus 290 lei, opt nopti, mic dejun inclus, transport cu avionul.
Desi e preferata unui numar cat mai mare de turism, Dubai este si cea mai scumpa destinatie, de circa 6.330 de euro de persoana pentru opt nopti, fara masa, la cel mai celebru hotel din lume – Burj Al Arab.

Destinatii exotice

Printre destinatiile exotice se numara si Cuba, unde un revelion costa de la 1.495 de euro – zece nopti, mic dejun la 2.300 de euro de persoana, sau 2.300 de euro pentru sapte nopti – all inclusive. O vacanta in Africa de Sud costa 2.845 de euro plus 250 de lei – 10 nopti demipensiune, in Acapulco (Mexic) costa de la 2.395 de euro plus 385 de lei – 11 nopti cu demipensiune, la Hong Kong – sapte nopti, demipensiune – de la 1.295 de euro plus 380 de lei.

Europa, produsul cu cea mai mare cautare

Alaturi de destinatiile exotice, operatorii ofera si vacante la costuri reduse. Pentru un revelion in Grecia pretul pleaca de la 119 euro plus 299 de lei de persoana, in care sunt incluse patru nopti, transport cu autocarul in partea de nord a Greciei, sau 179 de euro plus 299 de lei pentru partea de sud, inclusiv Atena.
Ofensiva bulgara e mai agresiva. Preturile incep cu 50 euro/ noapte/pers. in statiunea de schi Pamporovo, cu mic dejun inclus, cazare, acces la piscina acoperita, fitness, transport pana la statia de skilift.
Orasele europene sunt si ele la mare cautare pentru petrecerea revelionului. Pentru sase zile la Budapesta costul este de 199 de euro plus 299 de lei – loc in camera dubla, cu cina festiva de revelion si mic dejun; un revelion la Paris poate fi achizitionat pentru 525 de euro, costul incluzand sase zile, mic dejun, fara cina festiva.
Printre produsele vandute de operatori sunt si Praga – 199 de euro plus 495 de lei de persoana pentru pentru sase zile, Roma – 488 de euro de persoana – sau Barcelona – 499 de euro.
Cei care nu doresc sa-si petreaca Craciunul acasa pot alege Viena – 299 de euro, cinci zile, mic dejun, transport cu autocarul, Rovaniemi (Finlanda) – 1.628 de euro, Salzburg – 499 de euro de persoana.

Vacante pe schiuri

Amatorii de schi pot alege din numeroasele oferte de iarna: Austria – de la 235 la 435 de euro de persoana pe saptamana, cu demipensiune in statiunile Solden, Kaprun, Bad Gastein, Kitzbuhel, Elvetia – de la 371 de euro de persoana la 707 de euro de persoana pe saptamana la Saint Moritz, Davos sau Crans Montana, Italia – de la 343 de euro la 483 de euro de persoana pe saptamana. Cea mai ieftina destinatie pentru cei care iubesc schiul ramane Slovacia, de la 161 de euro pe saptamana la 263 de euro.

Oferta romaneasca

Alaturi de destinatiile straine sunt cautate si statiunile traditionale din Romania, care concureaza insa destinatiile exotice ca pret.
Un revelion la Predeal, la hoteluri de doua si trei stele, ajunge la circa 1.300 de lei de persoana, pentru patru nopti, masa festiva de revelion. Preturile nu sunt mai mici la pensiuni. In zona Bran – Moeciu, patru zile de revelion costa 1.240 de lei de persoana cu pensiune completa, inclusiv masa festiva.
Cinci nopti de Craciun si revelion la vilele din Predeal costa aproximativ 350 de euro, fara masa, sau 500 de euro la Bran – sase nopti, fara masa. Petrecerea noptii dintre ani la Ocna Sibiului costa 1.450 de lei la hotel de patru stele, cu mic dejun inclus.
Pentru petrecerea Craciunului pe Valea Prahovei sunt inchiriate vile la un pret de 1.490 de lei pentru toata vila – trei nopti, respectiv 2.990 de lei – pentru revelion pe o perioada de cinci zile.

Cele mai citite

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...
Ultima oră
Pe aceeași temă