De curand, dl Claudiu Doltu, secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice, a mentionat ca de ceea ce are nevoie Romania este o restructurare a economiei astfel incat cresterea economica sa treaca de pe cerere pe oferta.
Nu exista probabil o formulare mai succinta, dar mai cuprinzatoare a problematicii de baza a economiei din Romania in perioada actuala. Atat sub aspectul explicatiilor si implicatiilor, cat si al politicilor de urmat.
De bine ce a reusit, cu chiu, cu vai, sa depaseasca abia in anul 2000 caderea prelungita a economiei, Romania parea ca trece definitiv intr-o perioada fasta de crestere economica sustinuta. Nu este locul aici de a rememora intregul parcurs al cresterii economice din anii 2000 si al politicilor in contextul carora s-a produs. Aici este de spus doar ca numai vreo 2-3 ani am avut de-a face cu o crestere economica ceva mai sanatoasa, desi, in mod permanent in aceasta perioada, o buna parte din cresterea economica a reprezentat raportari de cresteri de activitate in firme care nu si-au achitat obligatiile financiare. Si a fost mai sanatoasa atat timp cat motor au fost exporturile. Odata cu anularea impozitarii privilegiate a profiturilor realizate din livrari externe, exporturile au incetat sa mai fie motor al cresterii economice romanesti, aceasta devenind aproape integral si nu doar partial nesanatoasa, intrucat motor este consumul din import. Un soi de crestere economica bazata pe importuri nu poate fi ceva nici durabil, nici sanatos.
Asa ca o comutare a cresterii economice de pe consum (cerere) pe oferta (productie) ar fi nu numai de dorit, dar absolut necesara. Din pacate, o asemenea comutare nu va putea fi intreprinsa. Pe de o parte, aberanta conditionare a cresterii economice de consum a ajuns atat de adanc infiltrata, incat nu ar putea fi decat cu greu si doar intr-o indelungata perioada de timp diminuata. Pe de alta parte, nici nu ar avea cine sa intreprinda comutarea, iar daca referirile in domeniu ar viza guvernul, acesta n-ar dispune de mijloace.
Cat a ajuns de dependenta cresterea economica de consum o dovedesc cu prisosinta datele pe 2005. Contributia productiei interne la cresterea economica a scazut dramatic in 2005 – industria avansand marginal in respectivul an (ceva in jur de numai 2%) – la o crestere de peste 4% pe ansamblu. Contributiile la cifra mentionata pe ansamblu au venit din partea sectoarelor legate intensiv de consum, de import sau de servicii, inclusiv financiare, unde gradul de dezvoltare este jos si unde deci potentialul de extindere este mare, dar a caror expasiune fara un suport industrial intern corespunzator are un caracter artificial. In mare masura la o asemenea structura a cresterii economice a contribuit aprecierea leului fara acoperire in cresteri de productivitate a muncii, care a lichidat practic exporturile ca motor al cresterii economice, propulsand nestavilit importurile intr-o astfel de postura.
Admitand insa ca situatia ar fi recuperabila, ne intrebam cine ar putea impinge productia interna ca locomotiva a cresterii economice. Sa nu ne amagim! Autoritatile romane au pierdut controlul asupra axei majore a economiei (productia si distributia petrolului, distributiile de gaze si electricitate, productia de otel si ciment, telecomunicatiile, sistemul bancar), care apartine acum capitalului vest-european. Asa ca autoritatile romane, chiar de s-ar apuca de minunate strategii de imprimare a unui nou continut cresterii economice, nu numai ca n-ar avea pentru cine sa le faca, dar n-ar avea mijloacele de a le asigura transpunerea in viata. Si, pentru a nu mai umbla cu cai verzi pe pereti, trebuie sa fie clar ca politicile de promovare a productiei interne – care presupun facilitati fiscale si monetare, prioritati sectoriale, stimulente investitionale – sunt interzise potrivit regulilor internationale actuale, asumate si de Romania pe motiv ca ar contraveni principiului neutralitatii finantelor publice si ar fi de natura sa distorsioneze piata si concurenta libera. Singurele politici care sunt permise sunt cele de promovare a consumului si nu a productiei, cele de stimulare a importurilor si nu a exporturilor. Iar, in caz de dezechilibru, iesirea trebuie sa se obtina nu prin incurajarea productiei, ci prin sugrumarea consumului. Ceea ce nu prea mai lasa sanse celor care au venit mai tarziu la masa dezvoltarii industriale. Mai concret, in cazul Romaniei: daca va dori capitalul strain sa transforme Romania intr-o baza de productie, aceasta va deveni o baza de productie. Daca nu – va ramane un punct de consum, pana cand va exploda!
